O bucatarie ca-n filme

Carte – Film – Mancare boiereasca

Lansarea cartii O bucatarie ca-n filme, Scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc, Editura Mega, 2017, de Mircea Valeriu Deaca

Miercuri 11 octombrie 2017, la Locanta Jaristea

Un proiect al Societatii Muzicale.

Program

• 11:30 – primirea invitatilor
• 12:00 – prezentarea cartii de catre autor, cu multiple insertii de film
• 12:35 – proiectie cu doua filme scurte:
  Apartamentul / The Apartment (Constantin Popescu Jr., 2004) – 19 min.
  Un pachet de cafea si un cartus de Kent / Cigarettes and Coffee (Cristi Puiu, 2004) – 15 min
• 13:15 – Pranz boieresc oferit de Kera Calita, doamna Aurora Nicolau, cu vinuri Kvint din Transnistria
• 16:00 – Ramas bun

Save

O bucatarie ca-n filme. Scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc reprezinta o modalitate de a explica cum filmul „vorbeste” si „gandeste” cu ajutorul a ceea ce se poate defini ca scenotopul bucatariei. Ea are ca obiect de analiza scenele de interior filmate in decorul bucatariei in filme romanesti de dupa 1990. O trasatura distinctiva a filmelor romanesti post 1990 este data de desfasurarea dramei si a conflictului personajelor in decorul unui spatiu tipic si usor de manipulat cinematografic: bucataria de bloc ce evoca spatiul urban pauper post comunist. Spectatorul recunoaste un film est european si, in particular, romanesc in urma aparitiei pe ecran a acestei „arene” de desfasurare narative si dramatice. Acest spatiu are valoare de simptom al unui mod de viata si unei mentalitati specifice si, pe de alta parte, permite manifestarea unei drame afective ascunse vederii societatii. Este, din aceasta perspectiva, locul unde spectatorul poate avea acces la afectele si reactiile ascunse ale personajelor, dar si la un model de jucarie al societatii romanesti aflate in tranzitie.

Pornind de la acest impuls cartea reuneste o serie de eseuri si analize ale filmelor romanesti de dupa 1990. Un scurt film realizat de Cristi Puiu, Un pachet de cafea si un cartus de Kent (Cristi Puiu, 2004) este pretextul necesar pentru a dezvolta idei despre semnificatiile metaforice ale consumului alimentar. Dialogul tata-fiu este un praznicul unui mort-viu in care tatal e „devorat” de fiul consumerist. Ceea ce se va regasi mai tarziu in Sieranevada. Cartea se concentreaza apoi asupra frecventei aparitii a perspectivei copiilor in interiorul fictiunilor romanesti: Amintiri din epoca de aur (Cristian Mungiu, 2009), Patul conjugal (Mircea Daneliuc, 1993) sau Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (Catalin Mitulescu, 2006). Aici e inclus si filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat (Cristian Mungiu, 2016) in masura in care, desi protagonistul din prim-plan e un adult activ si voluntar, totusi ramane victima privirii copiilor. Un capitol intitulat „Serial kitchens(s) sau bucatariile serializate” e dedicat bucatariei tip a depresiei (post) comuniste realizata cinematic in stilistica realismului socialist de grad secund – Apartamentul (Constantin Popescu Jr., 2004). Aici bucataria e un surogat al celulei social concentrationale.

In capitolul 5, „Pharmakon thriller”, revine lumea filmelor lui lui Cristi Puiu – Moartea Domnului Lazarescu / The Death of Mr. Lazarescu (Cristi Puiu, 2005) sau Aurora (2010) – unde  sunt aduse in prim plan personajele bantuite de un Rau provenit din interior sau din exterior. In filmele lui Puiu, pe modelul din Sieranevada (2016), se profileaza profilul unui individ solitar aflat in confruntare cu un antagonist malefic multiplu si difuz. Bucataria este anticamera mortii unde fie te izolezi in cavou fie iti astepti sfarsitul inghesuit printre ceilalti.

Figura tatalui si / sau a fiului ca antierou paradigmatic este subiectul capitolului 6, „Tatal si fiul: singur acasa. Avatarurile tatalui”. Tatal „degradat” isi face aparitia printre obiectele ostile ale bucatariei in Senatorul melcilor (Mircea Daneliuc, 1995), pelicula ce reia varianta paternitatii decazute din Croaziera (1981). Alte figuri paradigmatice ale paternitatii discreditate apar in Medalia de onoare (Calin Peter Netzer, 2009) ori A fost sau n-a fost (Corneliu Porumboiu, 2006) sau, sub forma fiului lipsit de puterea de a lupta, in Politist, adjectiv (Corneliu Porumboiu, 2009). Bucataria este decorul interior al lipsei de orizont.

Cuplul si familia din filmele lui Radu Jude se sfasie zgomotos la Radu Jude. In Toata lumea din familia noastra (2012) drama familiala este profilata pe fundalul terenului bucatariei kitsch, adica al amalgamului decoratiilor confuze si al emotiilor melodramatic si emfatic afisate. In capitolul 8 este declinata figura feminina reprezentata ca sotie si mama de la instantele de sotie domestica, menajera in casa din Duminica la ora sase (Lucian Pintilie, 1965), la figura mamei autoritare din Felicia, inainte de toate (Razvan Radulescu, 2009) si in cele din urma la maternitatea activ-voluntara desenata in stilistica filmului narativ Hollywood din Pozitia copilului (Calin Peter Netzer, 2009). Un capitol se focalizeaza asupra unui film polemic antiminimalist, Visul lui Adalbert (Gabriel Achim, 2011). Filmul lui Achim se deschide reflectiei asupra cinematicitatii si valorii discursului realizat cu imagini. In capitolul final cartea revine la analiza culturii violentei, la personajele cu emotii atenuate si la esecul experimentului educativ promovat de filmul noului cinema romanesc.

***

(…) Domnul Mircea Deaca isi incepe volumul cu o prezentare a metodei sale cognitive, apoi enumera foarte multi scenotopi din filme universale clasice ca in final sa ajunga la cele din filmul contemporan, printre filmele analizate se numara unele celebre, Sieranevada, in care bucataria face parte din uterul protector al casei, in care discutiile au loc mereu. Bacalaureat, Aurora, Dupa dealuri, Felicia inainte de toate, California dreaming, Ciini, Concurs, Croaziera, in care o bara interdictiva anuleaza buna viziune a spatiului, in care bucataria este spatiul clinic al damnarii, Despre oameni si melci, Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii, Duminica la ora sase, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, in care regizorul reia celebra scena din Viridiana cu o cina cea de taina degradata, Faleze de nisip, Filantropica, Francisca, Glissando, Hirtia va fi albastra, Ilegitim, La moara cu noroc, un film clasic, Loverboy, si Francesca, in care personajele principale sunt paseiste si nostalgice dupa comunism, Marfa si banii, primul film care a deschis seria noului val, Marilena de la P7, Medalia de onoare, in care eroul interpretat de marele actor Victor Rebengiuc reuseste sa readuca si sa reunifice familia in jurul mesei de bucatarie, Niki Ardelean, colonel in rezerva, Niki si Flo, Patul conjugal, Padurea spinzuratilor, Politist, adjectiv, Prea tirziu, Principii de viata, Proba de microfon, Secvente, Senatorul melcilor, Terminus paradis, Toata lumea din familia mea, Visul lui Adalbert. Am apreciat nivelul teoretic inalt al cartii, domnia sa citeaza la un moment dat chiar un fragment din Le differend, tratatul lui Jean Francois Lyotard, mai bine cunoscut pentru mica lui placheta La condition postmoderne. Evident analizele domniei sale poarta mult din amprenta rhizomului lui Guattari si Deleuze, dar am recunoscut si elemente de imagologie si iconologie, in momentul cind descrie un celebru tablou al lui Magritte, cu un autoportret care blocheaza imaginea sau asa numite elemente de ek-phrasis cinematografic, in care scene din Moartea domnului Lazarescu sunt comparate cu pinze de Giotto, Michelangelo sau Rafael din categoria mai larga a Pieta. Domnia sa va caracteriza acest film foarte plastic drept o antecamera sau o camera obscura. Un capitol aparte primeste Visul lui Adalbert, pe care l-am urmarit cu placere dar nu ma gindisem la ce povesteste domnul Mircea Deaca in carte, eu cred ca scenotopul domniei sale poate fi usor periculos, decupind doar un fragment dintr-un film prost si plictisitor domnia sa readuce la viata acel film, pe care non specialistii il considera plicticos. Sigur, secventele filmate in bucatariile din blocurile comuniste par a fi o tema predilecta a regizorilor de la noi dar nu numai, interesul pentru acest loc constind in aura pe care romanii o dau mincarii si ritualului conex acesteia, antropologii au fost mereu de parere ca niciun alt popor nu acorda mincarii un interes atit de mare ca poporul roman.

M-am intrebat mereu si l-am intrebat la un moment dat si pe domnul Mircea Deaca daca actualul Nou Val din cinematograful nostru, care vinde destul de multe bilete in afara si aduna premii la festivaluri de film din strainatate, dar care nu reuseste sa fie pe placul unui public intern pe care sa-l aduca in sala de cinema, nu are legaturi cu realismul din anii 60, cu neorealismul italian, cu grupul tinerilor furioasi din UK, sau cu Nouveau Vagues din cinematograful francez, domnia sa a identificat o formula interesanta pentru a defini acest nouvea-nouveau-Realism, si anume realism alegoric. Cred ca formula, cu toate ca pare pleonastica si absurda, este destul de nimerita pentru a vorbi despre filme atit de diferite, vezi lista citata mai sus, realizate de Cristi Puiu, Radu Jude, Calin Netzer, Cristian Mungiu si multi alti.

In concluzie eu zic ca O bucatarie ca-n filme este o carte care se adreseaza in primul rind unui public restrins si specializat de criticii de film dar si tuturor celor care iubesc filmul romanesc.

Mircea Valeriu Deaca, O bucatarie ca-n filme, Scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc, Editura Mega, 2017, ISBN 978-606-54-816-3

(Iulian Baicus, 13 septembrie 2017)

Mircea Valeriu Deaca este critic de film si artist vizual. Este doctor in studii de film si audiovizual la Paris 3, Sorbonne Nouvelle, Institutul de cercetari de cinema si audiovizual (IRCAV), cu o teza despre traditia de carnaval si filmele lui Federico Fellini, sustinuta in cotutela cu Departamentul de romanistica de la Universitatea Heinrich Heine din Dusseldorf / Facultatea de teatru si comunicare culturala de la Universitatea Humboldt din Berlin. Este abilitat sa conduca teze de doctorat in domeniul studiilor culturale.

Mircea Deaca a avut burse de studii din partea guvernului francez (Association Francaise d’Action Artistique) si o bursa Heinrich Hertz Grant din partea Ministerului Cercetarii din Nordrhein Westfalen din Germania.

Mircea Deaca preda teoria si analiza filmului din perspectiva cognitiva, precum si istorie de cinema. Preda la Facultatea de Litere a Universitatii din din Bucuresti cursul de Introducere in analiza de film si cursul de Film romanesc contemporan la Scoala doctorala Centrul de excelenta in studiul imaginii (CESI) – Spatiu, Imagine, Text, Teritoriu. Preda, tot la Universitatea din Bucuresti, un curs despre traditia de carnval si filmografia regizorului italian Federico Fellini la departamentul Istoria artei al Facultatii de Istorie.

Mircea Deaca scrie articole si studii de film din 1983. A sustinut conferinte la universitatile din Bucuresti, Cluj, Iasi, Paris, Louvain, Bruxelles, Siegen, Luton si Manheim.

Este autorul cartilor Carnavalul si filmul lui Federico Fellini (2009), Camera secunda (2011), Cinematograful postfilmic (2013), Anatomia filmului (2013) si Investigatii in analiza cognitiva de film (2015), O bucatarie ca’n filme. Scenele de bucatarie din Noul Cinema romanesc (2017). A coordonat volumul de studii Images (2014) dedicat filmelor regizorului Cristian Mungiu. Lucreaza in prezent la urganizarea unei conferinte internationale cu subiectul Cinema. Cognitie si arta.

A fost membru in Consiliul National al Audiovizualului, face parte din Asociatia criticilor de film din Romania, din Asociatia artistilor plastici din Franta, La Maison des Artistes, si este membru al Cite internationale des arts. A fost membru in juriul festivalului international de film scurt de la Targu Mures, Alter-Native. Mircea Deaca a primit premii in Franta pentru activitatea sa de artist vizual. A organizat evenimente culturale, a fondat asociatii in tara si-n strainatate si a fost proprietarul unei galerii de arta contemporana precum si al unei companii de consultanta corporate.

Domenii predilecte de cercetare: Teorie de film si media, Abordarile cognitive ale analizei de film, Neuroestetica. Neurostiintele si teoria de film, Lingvistica cognitiva aplicata filmului, Cinema de arta. Filme experimentale si de scurt metraj; Filmul Hollywood, francez si romanesc; Cultura populara in literatura si film; Naratiunea, Filmul si literatura

Save

Save

Constantin Popescu Jr. si Cristi Puiu – doua filme scurte

Apartamentul / The Apartment

O parte din peliculele romanesti post 1989 se inscriu in curentul mai larg european de film interesat de alienarea urbana, de anonimitatea individului in societatea comunista si post-comunista industrializata, si de lipsa de vitalitate caracteristica locuitorilor orasului standardizat. In filmul de scurt metraj al lui Constantin Popescu Jr., Apartamentul / The Apartment (Constantin Popescu Jr., 2004), un personaj anonim paraseste in fiecare dimineata apartamentul sau de la etajul 4 al unui bloc comunist gri pentru a duce gunoiul afara. In acest timp, sotia sa pregateste micul dejun. Barbatul, dupa ce si-a luat masa in tacere impreuna cu sotia, se imbraca pentru o calatorie de afaceri. Ia liftul. Coboara in fata blocului, dar se intoarce in cladire pe usa secunda a imobilului pentru a urca din nou la etajul 8, acolo unde locuieste amanta. Dimineata urmatoare personajul repeta ritualul gunoiului coborat in timp ce, de asta data, amanta pregateste micul dejun. El ia din nou liftul pentru a se intoarce in apartament, dar, sub presiuna obisnuintei, revine la etajul 4, la apartamentul sotiei. Surpriza revederii sotiei este subliniata de o serie de planuri / contra planuri ale fetelor lor uimite. Camera cadreaza ironic papucii cu pampon ai barbatului infidel imprumutati de la amanta. Acest scurt film minimalist se dovedeste a fi „o istorie universala, prototip al unui episod de adulter ce sfarseste de o maniera tragicomica” (Nasta 2013: 146).

Un pachet de cafea si un cartus de Kent / Cigarettes and Coffee

In filmul scurt al lui Cristi Puiu – Un pachet de cafea si un cartus de Kent / Cigarettes and Coffee (Cristi Puiu, 2004) -, consumul nesatios al tanarului si refuzul alimentului de catre tata manifesta o versiune degradata, parodica a motivului mitologic al lui Cronos. Cronos este tatal care-si consuma progeniturile asa cum timpul consuma entitatile care populeaza lumea. In filmul lui Puiu, exponentul timpului nou este cel care consuma trupul tatalui. Timpul este inversat intr-o versiune escatologica a lumii. Fiul se afirma ca identitate consumand si excluzand trupul tatalui. Fiul isi anuleaza elementul care-i permite diferenta si identitatea de sistem, dar, din aceeasi miscare, se incorporeaza ca manifestare a trupului tatalui fagocitat simbolic pentru, evident, a capata o identitate. Corpul fiului asasin, din momentul consumului, consolideaza si anuleaza identitatea. Corpul sau e inseparabil de victima (consolideaza o identitate corporala inghitita) si, prin eliminarea corpului fata de care se defineste ca sine diferentiat, isi anuleaza identitatea. Tatal si fiul sunt adusi impreuna in aceasta scena nu la o agape celebrativa a vietii, ci sunt reuniti la un praznic funebru. Perdelele, fata de masa si cina indica decorul praznicului de inmormantare. Tatal asista pasiv la festinul celebrat de fiul eliberat de presiunea tatalui. Am putea spune ca tatal defunct asista la praznicul sau post-mortem.

Locanta gastronomico-literara Jaristea, unde stapana este Kera Calita, doamna Aurora Nicolau

Cei ce mai au inca amintirea Arnotenilor lui Mateiu Caragiale isi indrepta astazi pasii spre Jaristea locanta, in umbra manastirii Antim Ivrianul. Aici sunt mancarurile Fanarului si retepturile Balkaniei, trecute prin furcile frantuzesti isi astepta clientii de toata mana, boieri in functii la divan sau scapatati si iesiti de la beciu mai an, poporeni cu stare au fara, unde plata se face la fel, dupa putinta pungilor sparte de revolutii si campanii. Serbarile noptii incep la jaristea cu viori, tambale sau armonici si se termina tarziu in noapte dupa ce artisti adusi de pe marile scene ale capitalei si-au incheiat prestatia, cantareti de opera, sansonetisti, tarafuri si dansatori de cabaret.

Si totul se afla sub mana de fier in manuse de catifea parfumata a stapanei, dumneaiei Kera Calita, doamna Aurora Nicolau.

Se stie din legendele transmise din veac in veac de Hanul lui kir Nicola; Fundatiile hanului s-au gasit la sapaturile din urma pentru noi cladiri, se pare ca vechiul han si-a dat sfarsitul sub focul pus de neferii lui Chehaia-bey , spre nimicirea locului de adapost pentru licorile necredinciosilor. La mese se intindeau largi tablale cu ce frigea gratarul si galeti pline cu ghiata unde vinul prost isi schimba incet culoarea, vin dupa punga saraca a clientilor, veselie cat se poate, parca inviasera vremurile vechi ale gradinei Suzana pe 11 Iunie, astazi disparuta sub un fatos blohhaus de secol XXI. Un mic stabiliment, ramas in furia demolarilor, a rezistat tuturor vitregiilor, batranii cartierului ii spuneau Carciuma lu Getuta, pe firma insa scria “Restaorantul Jaristea”. Veneau atotstiitorii batrani ai cartierului, se cinsteau si cand stocul lichid se termina, Getuta, tarandu-si imperceptibil piciorul, inchidea carciuma si pleca acasa.

Soarele a rasarit insa dupa ce capitalismul tulbure de drumul mare a iesit pe lumina. Un anume Nicolau, poate urmas al vechiului kir Nicola, a facut ce-a facut, a luat bani din banca amanetandu-si casa, a cerut ajutor neamurilor, caci se tragea dintr-un neam cu cimotii multe, si izbuti a devenii proprietar peste acest stabiliment. Oameni hotarati si muncitori au dat o noua fata locului. Incet incet vechiul han parca a renascut, peste vechile fundatii acoperite de motul curcanului si tufani de soc s-a construit Gradina Jaristea.

Dar stabilimentul si-a capatat adevarata viata abia dupa ce propitareasa, adica dumneaiei Kera Calita, pre numele sau din actele de stare civila scriind Aurora Nicolau, si-a luat inima-n dinti si a urcat pe scena, alaturi de tocmiti artisti. Incet- incet, povestile din istoria Bucurestilor vechi, colectiile de arta ale casei, vinul bun si mancarurile intocmite cu simtire i-au construit renumele de locanta gastronomico-literara a cetatii dambovitene, Locanta Jaristea, singura de altfel.

Kera Calita pare desprinsa dintr-un tablou de epoca infatisand-o bunaoara pe acea fabuloasa boieroaica Lichiardopol ce prelungea, candva, savoir faire-ul elegantei frantuzesti a epocii imperiale a lui Napoleon al III-lea in colbul Baraganului lui Odobescu, din care se trage si stapana Jaristei de azi.

Save