O bucatarie ca-n filme. Scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc reprezinta o modalitate de a explica cum filmul „vorbeste” si „gandeste” cu ajutorul a ceea ce se poate defini ca scenotopul bucatariei. Ea are ca obiect de analiza scenele de interior filmate in decorul bucatariei in filme romanesti de dupa 1990. O trasatura distinctiva a filmelor romanesti post 1990 este data de desfasurarea dramei si a conflictului personajelor in decorul unui spatiu tipic si usor de manipulat cinematografic: bucataria de bloc ce evoca spatiul urban pauper post comunist. Spectatorul recunoaste un film est european si, in particular, romanesc in urma aparitiei pe ecran a acestei „arene” de desfasurare narative si dramatice. Acest spatiu are valoare de simptom al unui mod de viata si unei mentalitati specifice si, pe de alta parte, permite manifestarea unei drame afective ascunse vederii societatii. Este, din aceasta perspectiva, locul unde spectatorul poate avea acces la afectele si reactiile ascunse ale personajelor, dar si la un model de jucarie al societatii romanesti aflate in tranzitie.
Pornind de la acest impuls cartea reuneste o serie de eseuri si analize ale filmelor romanesti de dupa 1990. Un scurt film realizat de Cristi Puiu, Un pachet de cafea si un cartus de Kent (Cristi Puiu, 2004) este pretextul necesar pentru a dezvolta idei despre semnificatiile metaforice ale consumului alimentar. Dialogul tata-fiu este un praznicul unui mort-viu in care tatal e „devorat” de fiul consumerist. Ceea ce se va regasi mai tarziu in Sieranevada. Cartea se concentreaza apoi asupra frecventei aparitii a perspectivei copiilor in interiorul fictiunilor romanesti: Amintiri din epoca de aur (Cristian Mungiu, 2009), Patul conjugal (Mircea Daneliuc, 1993) sau Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (Catalin Mitulescu, 2006). Aici e inclus si filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat (Cristian Mungiu, 2016) in masura in care, desi protagonistul din prim-plan e un adult activ si voluntar, totusi ramane victima privirii copiilor. Un capitol intitulat „Serial kitchens(s) sau bucatariile serializate” e dedicat bucatariei tip a depresiei (post) comuniste realizata cinematic in stilistica realismului socialist de grad secund – Apartamentul (Constantin Popescu Jr., 2004). Aici bucataria e un surogat al celulei social concentrationale.
In capitolul 5, „Pharmakon thriller”, revine lumea filmelor lui lui Cristi Puiu – Moartea Domnului Lazarescu / The Death of Mr. Lazarescu (Cristi Puiu, 2005) sau Aurora (2010) – unde sunt aduse in prim plan personajele bantuite de un Rau provenit din interior sau din exterior. In filmele lui Puiu, pe modelul din Sieranevada (2016), se profileaza profilul unui individ solitar aflat in confruntare cu un antagonist malefic multiplu si difuz. Bucataria este anticamera mortii unde fie te izolezi in cavou fie iti astepti sfarsitul inghesuit printre ceilalti.
Figura tatalui si / sau a fiului ca antierou paradigmatic este subiectul capitolului 6, „Tatal si fiul: singur acasa. Avatarurile tatalui”. Tatal „degradat” isi face aparitia printre obiectele ostile ale bucatariei in Senatorul melcilor (Mircea Daneliuc, 1995), pelicula ce reia varianta paternitatii decazute din Croaziera (1981). Alte figuri paradigmatice ale paternitatii discreditate apar in Medalia de onoare (Calin Peter Netzer, 2009) ori A fost sau n-a fost (Corneliu Porumboiu, 2006) sau, sub forma fiului lipsit de puterea de a lupta, in Politist, adjectiv (Corneliu Porumboiu, 2009). Bucataria este decorul interior al lipsei de orizont.
Cuplul si familia din filmele lui Radu Jude se sfasie zgomotos la Radu Jude. In Toata lumea din familia noastra (2012) drama familiala este profilata pe fundalul terenului bucatariei kitsch, adica al amalgamului decoratiilor confuze si al emotiilor melodramatic si emfatic afisate. In capitolul 8 este declinata figura feminina reprezentata ca sotie si mama de la instantele de sotie domestica, menajera in casa din Duminica la ora sase (Lucian Pintilie, 1965), la figura mamei autoritare din Felicia, inainte de toate (Razvan Radulescu, 2009) si in cele din urma la maternitatea activ-voluntara desenata in stilistica filmului narativ Hollywood din Pozitia copilului (Calin Peter Netzer, 2009). Un capitol se focalizeaza asupra unui film polemic antiminimalist, Visul lui Adalbert (Gabriel Achim, 2011). Filmul lui Achim se deschide reflectiei asupra cinematicitatii si valorii discursului realizat cu imagini. In capitolul final cartea revine la analiza culturii violentei, la personajele cu emotii atenuate si la esecul experimentului educativ promovat de filmul noului cinema romanesc.
***
(…) Domnul Mircea Deaca isi incepe volumul cu o prezentare a metodei sale cognitive, apoi enumera foarte multi scenotopi din filme universale clasice ca in final sa ajunga la cele din filmul contemporan, printre filmele analizate se numara unele celebre, Sieranevada, in care bucataria face parte din uterul protector al casei, in care discutiile au loc mereu. Bacalaureat, Aurora, Dupa dealuri, Felicia inainte de toate, California dreaming, Ciini, Concurs, Croaziera, in care o bara interdictiva anuleaza buna viziune a spatiului, in care bucataria este spatiul clinic al damnarii, Despre oameni si melci, Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii, Duminica la ora sase, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, in care regizorul reia celebra scena din Viridiana cu o cina cea de taina degradata, Faleze de nisip, Filantropica, Francisca, Glissando, Hirtia va fi albastra, Ilegitim, La moara cu noroc, un film clasic, Loverboy, si Francesca, in care personajele principale sunt paseiste si nostalgice dupa comunism, Marfa si banii, primul film care a deschis seria noului val, Marilena de la P7, Medalia de onoare, in care eroul interpretat de marele actor Victor Rebengiuc reuseste sa readuca si sa reunifice familia in jurul mesei de bucatarie, Niki Ardelean, colonel in rezerva, Niki si Flo, Patul conjugal, Padurea spinzuratilor, Politist, adjectiv, Prea tirziu, Principii de viata, Proba de microfon, Secvente, Senatorul melcilor, Terminus paradis, Toata lumea din familia mea, Visul lui Adalbert. Am apreciat nivelul teoretic inalt al cartii, domnia sa citeaza la un moment dat chiar un fragment din Le differend, tratatul lui Jean Francois Lyotard, mai bine cunoscut pentru mica lui placheta La condition postmoderne. Evident analizele domniei sale poarta mult din amprenta rhizomului lui Guattari si Deleuze, dar am recunoscut si elemente de imagologie si iconologie, in momentul cind descrie un celebru tablou al lui Magritte, cu un autoportret care blocheaza imaginea sau asa numite elemente de ek-phrasis cinematografic, in care scene din Moartea domnului Lazarescu sunt comparate cu pinze de Giotto, Michelangelo sau Rafael din categoria mai larga a Pieta. Domnia sa va caracteriza acest film foarte plastic drept o antecamera sau o camera obscura. Un capitol aparte primeste Visul lui Adalbert, pe care l-am urmarit cu placere dar nu ma gindisem la ce povesteste domnul Mircea Deaca in carte, eu cred ca scenotopul domniei sale poate fi usor periculos, decupind doar un fragment dintr-un film prost si plictisitor domnia sa readuce la viata acel film, pe care non specialistii il considera plicticos. Sigur, secventele filmate in bucatariile din blocurile comuniste par a fi o tema predilecta a regizorilor de la noi dar nu numai, interesul pentru acest loc constind in aura pe care romanii o dau mincarii si ritualului conex acesteia, antropologii au fost mereu de parere ca niciun alt popor nu acorda mincarii un interes atit de mare ca poporul roman.
M-am intrebat mereu si l-am intrebat la un moment dat si pe domnul Mircea Deaca daca actualul Nou Val din cinematograful nostru, care vinde destul de multe bilete in afara si aduna premii la festivaluri de film din strainatate, dar care nu reuseste sa fie pe placul unui public intern pe care sa-l aduca in sala de cinema, nu are legaturi cu realismul din anii 60, cu neorealismul italian, cu grupul tinerilor furioasi din UK, sau cu Nouveau Vagues din cinematograful francez, domnia sa a identificat o formula interesanta pentru a defini acest nouvea-nouveau-Realism, si anume realism alegoric. Cred ca formula, cu toate ca pare pleonastica si absurda, este destul de nimerita pentru a vorbi despre filme atit de diferite, vezi lista citata mai sus, realizate de Cristi Puiu, Radu Jude, Calin Netzer, Cristian Mungiu si multi alti.
In concluzie eu zic ca O bucatarie ca-n filme este o carte care se adreseaza in primul rind unui public restrins si specializat de criticii de film dar si tuturor celor care iubesc filmul romanesc.
Mircea Valeriu Deaca, O bucatarie ca-n filme, Scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc, Editura Mega, 2017, ISBN 978-606-54-816-3
(Iulian Baicus, 13 septembrie 2017)
