Contemporan cu imparatul Valens (364-378), acest mare episcop tomitan s-a distins intre contemporanii sai, care il admirau indeosebi pentru virtutile sale morale, ca si pentru demnitatea si dirzenia sa de vajnic aparator al dreptei-credinte impotriva arinaismului, dovedita mai ales in momentul infruntarii cu imparatul Valens, din anul 369, descrisa de istoricii Sozomen si Teodoret al Cirului, care cu acest prilej creioneaza, in trasaturi sumare dar energice, personalitatea impunatoare a vrednicului ierarh.
E stiut ca, la intorcerea sa dintr-o expeditie impotriva gotilor la nordul Dunarii, in drum spre Constantinopol, imparatul Valens, care era favorabil partidei ariene, se abate pe la Tomis, capitala provinciei „Scitilor”, provincie cu numeroase orase, sate si cetati, precum o descriere istoricul Sozomen, si cu credinciosi care au ramas nestramutati in credinta ortodoxa a Bisericii, stabilita la Niceea. Episcopul lor era pe atunci inteleptul Vetranio. El intimpina pe imparat impreuna cu credinciosii sai tomitani, adunati in bazilica-catedrala a orasului (probabil cea numita „bazilica mare”, cu cripta, dintre cele patru bazilici paleocrestine descoperite pina acum la Tomis). Aici imparatul incearca sa cistige pe Vetranio la arianism, dar acesta, luind cuvintul, apara cu inflacarare dreapta-credinta intr-o frumoasa predica; la insistentele imparatului, episcopul se retrase urmat de toti credinciosii sai, in alta biserica. Infuriat si umilit, imparatul dispune ca episcopul sa fie exilat, dar a revenit repede asupra hotaririi de teama unei revolte a scitilor, care ar fi slabit puterea de rezistenta a imperiului impotriva navalirilor barbare la frontiera de la nordul Dunarii. „Iata in ce chip a infruntat Vetranio zelul imparatului (pentru arianism), el fiind de altfel barbat destoinic si renumit prin viata sa virtuoasa, precum marturisesc si scitii insisi…”, incheie istoricul Sozomen relatarea sa. Iar istoricul Teodoret al Cirului, referindu-se mai pe scurt la acest incident, spune si el: „Iar Vetranio, fiind impodobit cu tot felul de virtuti si incredintindu-I-se sarcina de arhiereu peste cetatile din toata Scitia, si-a inflacarat cugetarea cu rivna si a infruntat stricarea invataturilor dreptei-credinte si faradelegile comise de Valens impotriva dreptcredinciosilor…”
Nu este sigur daca episcopul Vetranio a ajutat la transportarea moastelor Sfintului Sava Gotul († 12 aprilie 372) din Gotia (Dacia Traiana) in Cezareea Capadociei si daca el este autorul actului martiric al acestuia (Epistola Bisericii Gotiei nord-dunarene catre Biserica din Capadocia), care a insotit sfintele moaste, cum cred unii istorici.
Venerabilul ierarh si-a sfirsit viata in ziua de 25 ianuarie a unui an dinainte de 381, cand un alt episcop de la Tomis participa la Sinodul II ecumenic. Pentru virtutile si meritele sale l-au admirat si stimat contemporanii, iar urmasii l-au cinstit ca sfant, nu numai in Rasarit, ci si in Apus. In vechile martirologii apusene (Martirologiul roman) e trecut cu zi de pomenire la 25 ianuarie, care e ziua trecerii lui la cele vesnice, fara sa fi suferit chinuri mucenicesti, cum cred unii.
Probabil in aceeasi zi era pomenit si in vechile sinaxare rasaritene, fiind cinstit de credinciosii Bisericii din Tomis si Scitia Mica si poate si in alte parti. Din nefericire, mineiul ortodox de azi al lunii ianuarie nu mai pastreaza amintirea lui, desi cataloage neoficiale de sfinti ai calendarului ortodox continua sa-l inregistreze tot la 25 ianuarie, printre sfintii ierarhi si cuviosi.
Pr. Prof. Dr. Ene Braniste
(Extras din volumul: De la Dunare la mare, Editura Arhiepiscopiei Tomisului si a Dunarii de Jos, Galati, 1979, pp. 34-63)
