Intre preotii si credinciosii care au indurat moartea pentru Hristos in persecutia lui Diocletian, se numarau si preotul daco-roman Montanus si sotia sa Maxima din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuita pe atunci de stramosii nostri daco-romani. Patimirea lor este descrisa in diferite Martirologii. La inceputul anului 304, cand a inceput prigoana impotriva crestinilor, preotul Montanus a fugit in cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior (azi Mitrovita, nu departe de Belgrad), unde isi avea resedinta imparatul Galeriu, ginerele lui Diocletian. Dar a fost prins si aici si dus in fata lui Probus, guvernatorul provinciei. Stand la judecata, preotul Montanus a raspuns cu indrazneala ca este crestin si ca nu va aduce niciodata jertfe zeilor: “Eu am primit invatatura sa indur mai bine chinurile decat, lepadandu-ma de Dumnezeu, sa aduc jertfa demonilor”. Fiind pus la chinuri, a rezistat cu aceeasi tarie, spunand: “Ma aduc jertfa prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Caruia I-am jertfit”. In fata acestei darzenii, neinfricat in fata chinurilor, Probus a poruncit sa fie adusa sotia lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind ca ea va fi mai slaba din fire si il va indupleca sa aduca jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut si ea sa fie pusa la chinuri, voind sa se faca astfel partasa la Patimile Domnului. In felul acesta, toate incercarile lui Probus de a-i abate din drumul pe care si l-au ales singuri, au ramas zadarnice. Drept aceea, a poruncit sa fie inecati in raul Sava. Auzind de aceasta hotarare, fericitii Montanus si Maxima au grait plini de bucurie: “Iti multumim, Doamne Iisuse Hristoase ca ne-ai dat rabdare si ne-ai gasit vrednici de marirea cea vesnica”. Iar cand au ajuns pe tarmul raului Sava spre a fi dati mortii, preotul Montanus s-a rugat astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, care ai patimit pentru mantuirea lumii, primeste sufletele robilor Tai Montanus si Maxima, care patimesc pentru numele Tau”. Iar nelegiuitii slujitori ai lui Probus le-au legat cate o piatra de gat si i- au aruncat in rau. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfintite, pe care le-au ingropat dupa cuviinta dreptmaritorii crestini care-i cunoscusera.
In acest chip au primit cununile muceniciei preotul Montanus din Singidunum si sotia sa Maxima, in cetatea Sirmium, in zilele imparatului pagan Diocletian, in anul 304, in 26 martie. Se cuvine sa stim ca Montanus este socotit ca fiind primul preot daco- roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii noastre, ca si sotia sa, amandoi avand nume latinesti. Sa fie pomenirea lor din neam in neam!
(Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfinti daco-romani si romani, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pp. 28-29)
