Pana in anul 1978 se stiau putine lucruri despre acest sfant traitor pe pamant romanesc, in stravechea manastire de la Ramet (jud. Alba), situata pe valea Geoagiului, intr-o pozitie geografica de un farmec cu totul aparte. Biserica veche a manastirii – lucrata din piatra si impodobita cu frumoase fresce – dateaza din veacul al XIV-lea. Prin anul 1762, din ordinul generalului austriac Bukow – trimisul imparatesei Maria Tereza – zeci de manastiri si schituri romanesti din Transilvania au fost arse, distruse cu tunurile sau prefacute in biserici parohiale. Intre acestea se numara si Rametul. A fost refacuta, dar in 1785 a fost distrusa din nou. asa se face ca manastirea Ramet a fost inchisa si a ramas aproape pustie. Din cand in cand mai slujeau aici preoti din satele invecinate. Abia dupa realizarea unitatii noastre de stat, deci dupa 1918, s-au reluat traditiile vietii calugaresti.
Vietuitorii acestui sfant lacas de inchinare au aflat de la inaintasii lor ca aici, la Ramet, a trait, cu veacuri in urma, un monah cu viata imbunatatita, cu numele Ghelasie, pe care credinciosii din partea locului – cunoscuti sub numele de mocani – l-au cinstit ca sfant, din neam in neam, pana in zilele noastre. Se relateaza si azi unele din minunile savarsite de acest Ghelasie inca pe cand era in viata. Calugarii de aici – iar din 1955 incoace maicile -, pastreaza cu aleasa veneratie capul acestui “sfant” canonizat de evlavia populara, stiind ca el are darul vindecarii de boli si neputinte in popor. Iata cum a fost descoperit acest craniu. Prin anul 1925, in timpul unor mari inundatii, apele au scos la suprafata un craniu galben, frumos si cu mireasma placuta, care a ocolit biserica de trei ori pe apa, dupa care s-a oprit pe fereastra altarului. Tot atunci au fost gasite alte doua cranii. Preotul dintr-un sat invecinat, care slujea si la biserica manastirii, le-a ingropat in partea dreapta a bisericii.
In preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, s-a asezat la Ramet un calugar venit de la Muntele Athos (originar, insa, din partea locului), cu gandul de a reface aceasta straveche asezare monahala, adunand in jurul sau mai multi ucenici si incepand felurite lucrari de reparatii. Dar apele vijelioase venite de la munte sau iesite din pamant au dezgropat din nou cele trei cranii, despre care nimeni nu stia ale cui sunt.
S-a descoperit curand prin minune dumnezeiasca al cui era unul din ele, printr-o femeie de la manastirea Ramet, i-a spus staretului ca a vazut in vis un porumbel, care a indrumat-o la Ramet (de care nici nu auzise pana atunci si nu stia unde se afla), ca acolo sa se atinga de craniul gasit cu ani in urma, caci acela era al “Sfantului” Ghelasie si se va vindeca. Intr-adevar, savarsindu-i-se slujba maslului si atingandu-se de craniu, femeia s-a vindecat. Aceste fapte le marturisea ea insasi – venind mereu la manastire – pana in anii din urma, cand a trecut la cele vesnice. Iata cum s-a descoperit in chip minunat al cui era acest craniu, care de-acum inainte este socotit ca o parte din “moastele” acestui “sfant” Ghelasie.
O alta minune s-a savarsit cu o femeie cu numele Elisabeta dintr-un sat din Banat (Albina, jud. Timis), care venind la manastire si dandu-i-se spre sarutare moastele Sfantului Ghelasie, s-a indoit in sufletul ei de puterea acestora. Si indata i s-a umplut mana dreapta de un miros greu si nu mai putea nici sa o miste pentru a se inchina. Marturisindu-si pacatul, a stat trei zile si trei nopti in genunchi, in rugaciuni neincetate, rugand pe Dumnezeu sa o ierte. Rugaciunile ei si ale staretului i-au redat sanatatea si au inlaturat acel miros greu. Si aceasta femeie venea apoi mereu la manastire, rugandu-se la moastele sfantului si facand tuturor cunoscuta minunea care s-a savarsit cu ea insasi.
Tot in chip minunat s-a vindecat si un sectar din satul Cacova (jud. Alba), care, fiind paralizat, a fost adus la manastire, intr-un car cu boi. Rugaciunile lui si ale calugarilor i-au redat sanatatea, incat a plecat la casa lui singur. S-a reintors, cu toata familia lui, la dreapta credinta.
Cele transmise prin traditie, ca si aceste vindecari minunate, au fost intregite de cercetarile facute la Ramet de un grup de specialisti, in decembrie 1978. Cu acest prilej, s-a descoperit, in biserica manastirii, o inscriptie de mare insemnatate pentru intreaga noastra istorie nationala si bisericeasca. Este vorba de o inscriptie, redata in limba slavona, pe un al doilea strat de zugraveala, care consemna numele “arhiepiscopului” Ghelasie, al zugravului Mihul de la Crisul Alb si data de 2 iulie 1377. Din aceasta inscriptie se desprinde constatarea ca biserica era zidita cu mult inainte de anul 1377 – de vreme ce suntem in fata unui al doilea strat de pictura -, ca pictura din anul respectiv a fost realizata de un autohton cu numele specific romanesc de Mihul, de loc din Crisul Alb si ca tot atunci, in fruntea Bisericii ortodoxe din Transilvania se gasea arhiepiscopul Ghelasie, primul ierarh ortodox cunoscut cu numele in aceasta “tara” romaneasca.
Acest arhiepiscop nu putea fi altul decat calugarul Ghelasie, pe care poporul l-a cinstit ca “sfant”, poate inca din timpul vietii. El va fi fost egumen al obstei de la Ramet, fiind ridicat apoi la stepena arhieriei. Isi va fi continuat viata tot la Ramet, departe de zgomotul lumii si dupa ce i s-a incredintat conducerea vietii duhovnicesti a tuturor romanilor transilvaneni. De altfel, nici n-ar fi putut sta in alt loc, caci numai cu cativa ani inainte, in 1366, din ordinul regelui Ludovic cel Mare al Ungariei, credinta ortodoxa a romanilor transilvaneni era scoasa in afara legii. Aici, la Ramet, va fi strans tineri la invatatura, pe care-i hirotonea apoi preoti pentru satele romanesti ale Transilvaniei, va fi rostit cuvinte de invatatura catre obstea dreptcredinciosilor crestini veniti la manastire – ca si astazi – din mari departari in zile de duminici si sarbatori, dar mai ales de ziua hramului acelui sfant asezamant, la Santamaria mare.
Atat stim acum despre Sfantul Ierarh Ghelasie. Nadajduim ca noi cercetari istorice, arheologice si epigrafice vor aduce cu timpul si alte date cu privire la viata si lucrarea lui duhovniceasca si culturala in mijlocul credinciosilor transilvaneni pe care i-a pastorit.
Tinand seama de viata sa aleasa, de minunile savarsite de “moastele”sale, ca si cinstirea de care se bucura din partea credinciosilor din Ardeal, la 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa se procedeze la “canonizarea” oficiala a acestui sfant autohton si trecerea numelui sau in calendarul ortodox. Canonizarea solemna s-a facut la Ramet la 29 iunie acelasi an. Pomenirea lui se va face la 30 iunie.
Sa ne rugam acestui sfant odraslit din neamul nostru, zicand: “Catre tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, inaltandu-ne gandurile, cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta din inaltimea plina de slava a cerului si te milostiveste de suferintele, durerile, patimile, necazurile, amaraciunile si stramtorarile noastre. Si roaga pe Stapanul si Dumnezeul nostru cel ceresc, sa ne ierte pacatele pe care, cu stiinta si cu nestiinta, le savarsim neincetat, ca si pentru putina noastra dragoste fata de El si fata de aproapele nostru, rugandu-L sa fie pururea milostiv si iertator si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea. Fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca, urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile Sale si trecand din aceasta viata, sa ne bucuram impreuna cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnului, de Imparatia cea nesfarsita a cerurilor, ca acolo, inconjurati de cetele ingerilor, sa aducem marire, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui in Treime slavit, in vecii vecilor, Amin”.
(Extras din: Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfinti daco-romani si romani, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pp. 61-64)
