Atottiitor/Pantocrator – (gr. Παντοκράτωρ, lat. omnipotens, „Atotputernic”, „Atottiitor”) este unul dintre multele atribute ale lui Dumnezeu prin care se subliniaza puterea lui Dumnezeu de a face toate cate vrea. Acesta este inteles adesea ca putere in potenta: in stare sa faca orice, omnipotent. Termenul presupune in chip fundamental o relatie intre puterea lui Dumnezeu si vointa Acestuia. Puterea si vointa sunt intr-o armonie perfecta la Dumnezeu, spre deosebire de raportul dintre acestea in cazul oamenilor. Cu toate ca Dumnezeu poate face cate vrea, El nu actioneaza in mod arbitrar, ci actioneaza doar in directia binelui.
Poporul evreu accentueaza aceasta calitate a lui Dumnezeu, Care cu „mana tare” i-a scos din pamantul Egiptului (Ies. 13,3). Iahve este Cel care ii poate salva pe alesii Sai si poate face tot ceea ce vrea pentru acestia, intrucat El este Cel care a creat lumea si Cel care o mantuie (Deut. 4, 32-39). Aceasta putere suverana, universala, este mai intai de toate libera, putand sa faca toate cate le voieste, dar si iubitoare. Aceasta implica si caracterul lui Dumnezeu de persoana, caci numai persoana e mai mult decat puterea pe care o manifesta sau ar vrea s-o manifeste ; si numai Persoana dumnezeiasca e mai presus de puterea pe care o manifesta si care e mereu nelimitata in sursa Ei.
Versiunea greceasca a Torei a folosit termenul Pantocrator pentru a traduce titlul El Shaddai (in traducere literal, „locuitor al muntilor”) atribuit de evrei lui Iahve. Astfel, forta dumnezeiasca se prezinta ca o putere libera care domina, conduce totul. Aceasta putere creaza, mentine si poate distruge. Nimic nu-I este cu neputinta (Ier. 32, 17). In Noul Testament, titlul are o funtie liturgica: imnele vorbesc despre legamantul cu Dumnezeu, paternitatea, domnia si vesnicia Sa (II Co. 6, 18 ; Ap. 1, 18). Toate acestea se produc intr-un context eshatologic : scopul fiind acela de a intoarce intreaga creatie spre slava pascala a lui Hristos.
Un alt inteles, intr-o traducere mai putin literara, este „conducatorul tuturor” sau „tiitorul/sustinatorul lumii”. In aceasta intelegere, Pantocrator este un cuvant compus din „atot” (Πάντο) si intelesul expresiei verbale „a implini ceva” sau „a sustine ceva” (κρατέω). Aceasta traducere vorbeste mai multe despre puterea actuala/in actiune a lui Dumnezeu: Dumnezeu face/implineste totul (contrar expresiei Dumnezeu poate face orice). In general, in traditia crestinismului rasaritean se prefera termenul de „Atottiitor” celui de „Atotputernic”. In acest sens, Dumnezeu Isi manifesta din rezerva infinita a atotputerniciei Sale atata cat e necesar conservarii, mantuirii si conducerii creaturii la desavarsirea comuniunii ei cu El. El nu-Si manifesta atotputernicia Sa in mod arbitrar. Pentru ca in Dumnezeu exista o deplina unitate intre vointa si putinta, respectiv, vointa a binelui si fiinta binelui, care co-exista intreolalta, nu exista nicio despartire sau stare neconforma intre vointa libera a dumnezeirii, si putinta implinirii prin Persoanele Dumnezeiesti. Astfel, vointa binelui se identifica in Dumnezeu cu binele insusi. Pentru om, aceasta stare de fapt se dobandeste prin indumnezeirea firii umane si restaurarea sa in comuniunea cu Binele Suprem. Conformitatea dintre vointa divina si Binele esentei divine, face ca sa dispara orice posibilitate de teoretizare a lui Dumnezeu, Care ar putea lucra in libertatea Sa absoluta, neconform cu Binele. Aceasta ar insemna o contradictie. In conformitate cu Binele, Dumnezeu (Binele Absolut) a creat lumea si o sustine in aceeasi conformitate, precum a creat-o. Orice teoretizare ce indeparteaza vointa divina de Bine, duce la o abstractizare periculoasa a invataturii rasaritene, cu privire la atotputernicia divina.
Prin urmare, in Rasarit s-a accentuat tocmai latura bunatatii sustinatoare a lui Dumnezeu, Care se manifesta fata de lume si fata de om, in conformitate cu Binele, si nu contra. Accentul se pune pe relatia parinteasca a lui Dumnezeu cu lumea si cu omul, asemenea relatiei Tata-Fiu. (In Crez marturisim: „Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal-Atottiitorul…”, aratand relatia filiala cu Dumnezeu). Sensul mantuirii omului se implineste prin iubirea Sfintei Treimi, Care prin Tatal, Il trimite pe Fiul sa ridice umanitatea la posibilitatea comuniunii iubitoare, indumnezeindu-o. Nu infricosand pe om, ci iubindu-l si pogorandu-Se la putinta comuniunii cu acesta. In aceasta logica a comuniunii, s-a accentuat in Rasarit o mai mare autoritate a puterii duhovnicesti fata de cea lumeasca sau fizica. De aceea, puterea duhovniceasca o poate covarsi pe cea lumeasca, prin inserarea vointei divine in aceasta. Acest tip de interventie, nu este altceva decat minunea, o manifestare a puterii duhovnicesti divine, ce depaseste puterea fizic-lumeasca. Prin urmare, marturisim ca in Iisus Hristos, Dumnezeu a coplesit prin puterea duhovniceasca, pe deplin, puterea fizic-lumeasca, spiritualizandu-o si actualizand toate puterile aceleia din urma, prin energiile Duhului Sfant. Astfel, prin puterea lui Hristos o pot realiza totti credinciosii care vietuiesc asemenea Lui.
Termenul Pantocrator mai poate trimite si la iconografia Crestinismului rasaritean. Astfel este denumita Pantocrator acea icoana pictata in bisericile ortodoxe pe bolta naosului care reprezinta pe Hristos ca Imparat al lumii, Facator si Stapan al cerului si al pamantului. Mantuitorul Hristos este infatisat bust, incadrat intr-un medalion rotund, inconjurat de un curcubeu, binecuvantand cu mana dreapta si in stanga tinand Evanghelia deschisa pe care sunt scrise initialele α si ὠ: eternitatea si atotputernicia lui Dumnezeu.
(Paul Daniel Catoi)
Bibliografie:
Chitescu, Nicolae, Teologia Dogmatica si Simbolica, vol. 1, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2004; Popescu, Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2005; Staniloae, Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003; Felmy, Karl Christian, Dogmatica experientei ecleziale – innoirea teologiei ortodoxe contemporane, Ed. Deisis, Sibiu, 1999.
