Iconodul (gr. εἰκών + δοῦλος, „cel care cinsteste icoanele”) – Acest termen se foloseste pentru a identifica pe cei care aparau cultul icoanelor, in special in timpul ereziei iconoclaste. De asemenea, pentru sustinatorii icoanelor se mai foloseste si termenul de iconofil (iubitor de icoane). Denumirea este aparuta pe fondul ereziei iconoclaste intre secolele al VIII-lea si al IX-lea, in Imperiul Bizantin, si facea referire la persoanele care cinsteau icoanele si erau de acord cu reprezentarea Mantuitorului Hristos si a sfintilor pe diferite obiecte de cult. Opozantii iconodulilor erau denumiti in epoca iconoclasti (distrugatori de icoane) sau iconomahi (luptator impotriva icoanelor).
Secolul al-VIII-lea a reprezentat definitivarea si clarificarea Bisericii cu privire la cinstirea icoanelor. Trebuie sa avem in vedere ca pe baza Canonului 82 al Sinodului Quinisext (692), cultul icoanelor remarca o dezvoltare apreciabila, care se intemeia pe o diversitate de modele si moduri de a zugravi si venera icoanele (icoane portative, icoane praznicare- oferite credinciosilor spre a le saruta, icoane zugravite pe bolta si peretii bisericilor, etc.). Chiar si in aceste conditii, erezia iconoclasta aparuta in secolul urmator (VIII), va duce la o tulburare a cultului icoanelor, prin neintelegerea si gresita erminie pe care imparatii bizantini au avut-o drept temelie pentru a incepe lupta contra iconoduluilor. Aceasta putem afirma despre Leon al-III-lea Isaurul care si-a inceput prigoana, prin influentarea sa, venita pe filiera unor exagerari ale cultului crestin al icoanelor, asociate cu polemica iudaica impotriva acestora, precum si cu critica arabilor, care le considerau forma de idolatrie. Acceptand totusi cinstirea Sf. Cruci, Leon a condamnat cultul icoanelor, iar pe iconoduli i-a supus unor chinuri si torturi, in cazul in care nu renuntau la cultul acestora. In acest context, o serie mare de monahi care nu au renuntat la cinstirea icoanelor, au fost supusi la grele chinuri.
Iisus Hristos Mantuitorul (Parohia Progresul II – Bucuresti)
Dintre sustinatorii de seama ai sfintelor icoane (iconoduli) trebuie sa amintim pe Sf. Ioan Damaschin, care a si dedicat sustinerii cultului acestor o seama de scrieri ale sale. In acestea, Sf . Ioan respingea idolatria din cultul icoanelor si a dezvoltat prima teologie apologetica, aratand rolurile: haric, latreutic, pedagogic sau estetic, pe care le au sfintele icoane.
In timpul lui Constantin al-V-lea Copronymos, fiul lui Leon, lupta a continuat, acesta considerand iconodulii ca potrivnici ai Imperiului. Astfel, s-a iscat rascoala lui Artabastos, sustinut de iconodului, contra conducerii imperiale. Orice incercare de discutii publice intre iconodului si iconoclasti, se solda in final cu arestarea primilor. Dar venirea pe tron a lui Leon al-IV-lea Cazarul a relaxat lupta, prin numeroasele concizii pe care imparatul le-a facut iconodulilor. In timpul urmasului sau, Constantin al-VI-lea Porfirogenetul, care avea 10 ani, imparateasa Irina (mama sa) a fost cea care a condus Imperiul si a repus in drepturi cultul icoanelor, alegand pe Patriarhul Tarasie si organizand Sinodul al-VII-lea Ecumenic, unde cultul icoanelor a fost restabilit. Luptele iconoclaste au reaparaut prin venirea pe tronul Imperiului a lui Leon al-V-lea Armeanul (814-820). Apoi, domniile lui Mihail al-II-lea Rhangabe (820-829) si Teofil (829-842) nu au adus persecutii in adevaratul sens al cuvantului, ci mai mult dispute si conflicte moderate intre cele doua tabere. In 842 a venit pe tron Imparateasa Tedora (842-856) care a restabilit definitiv cultul icoanelor, a repus in drepturi pe iconodulii exilati si a redat sfintelor icoane iportanta si cinstirea cuvenita.
Prin urmare, lupta iconoduluilor de aparare a cultului sfintelor icoane a reprezentat un moment de grea incercare asupra Traditiei Rasaritene Ortodoxe. Prin aceasta, iconodulii reprezinta aparatori vasnici ai Ortodoxiei si ai cultului, unii fiind martiri, mucenici si apologeti ai Sfintelor Icoane. Apararea, chiar cu pretul vietii, a cultului si cinstirii icoanelor, arata pozitionarea lor neclinitita si definitiva in credinta si trairea ortodoxa.
(Paul Daniel Catoi)
Bibliografie:
***, The Oxford Dictionary of the Christian Church, Oxford University Press, London, New York, Toronto, 21958; Βασιλείου κ. Στεφανίδου, Εκκλησιαστική Ιστορία, Εκδοτικός Οίκος Αστήρ, Αθήναι, 21959; Ramureanu, Ioan, Sesan Milan, Bodogae, Teodor, Istorie bisericeasca universala, vol. I, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1987;
