Biserica avea autoritatea de a interpreta Scriptura din moment ce era singura depozitara autentica a kerigmei apostolice. Aceasta kerygma era tinuta fara greseala vie in Biserica si pastrata cu Duhul. Biserica inca invata viva voce poruncind si ducand mai departe cuvantul lui Dumnezeu. Viva vox Evangelii [vocea vie a lui Dumnezeu] nu era doar o recitare a cuvintelor scripturii. Era o proclamatie a cuvantului lui Dumnezeu dupa cum era pastrat si auzit in Biserica prin puterea pururea locuitoare si impulsiva a Duhului. Separata de Biserica si slujirea ei obisnuita, „in succesiune de la apostoli” nu exista nici o proclamare adevarata a Evangheliei, nici o predica sanatoasa, nici o intelegere reala a cuvantului lui Dumnezeu. Prin urmare ar fi gresit sa ne cautam adevarul altundeva afara din Biserica apostolica si universala. Aceasta era credinta Bisericii antice de la Sf. Irineu pana la Calcedon si mai departe. In ceea ce priveste acest punct de vedere Sf. Irineu era destul de formal. In Biserica plinatatea adevarului a fost adunata de Apostoli: plenisimein eam contulerint omnia quae sunt veritatis [inmanate ei cu precadere sunt toate lucrurile care apartin adevarului (adv. hoeres., III.4.1)]. Cu adevarat, scriptura a fost partea majora in acest „depozit” apostolic. Asa era si Biserica. Biserica si Scriptura nu puteau fi separate sau nu se opuneau una alteia. Scriptura – adica adevarata intelegere exista numai in Biserica fiind condusa de Duhul. Origen a accentuat aceasta unitate dintre Scriptura si Biserica persistent. Datoria interpretatorului era sa discerna cuvantului Duhului: hoc observare debemus ut non nostrans, cum docemus, sed Sancti Spiritus sententias proferamus [atunci cand invatam trebuie sa fim grijulii ca sa nu prezentam propria noastra interpretare ci pe cea a Duhului Sfant (in Rom., 1.3.1). Acest lucru este imposibil luat separat fata de Traditia Apostolica pastrata in Biserica. Origen a insistat pe interpretarea catolica a scripturii dupa cum este oferita in Biserica: audiens in Ecclesia verbum Dei catholice tractari [auzind in Biserica cuvantului lui Dumnezeu prezentat intr-o maniera catolica (in Rev. Om., 4.5)]. Ereticii, in exegeza lor ignora tocmai adevarata „intentie” sau acel voluntas al Scripturii: qui enim neque juxta voluntatem Scripturarum neque fidei veritatem profert eloquia Dei, seminat triticum et metit spinas [cei care prezinta cuvintele lui Dumnezeu nu in legatura cu intentia Scripturilor, nici in legatura cu adevarata credinta nu au facut nimic altceva decat sa semene grau si sa secere spini (in Jerem. Hom., 7.3)]. Intentia Sfintei Scrieri si „regula credintei” sunt legate si corespund intim una cu alta. Aceasta era pozitia parintilor in secolul al patrulea si mai tarziu in deplin acord cu invatatura anticilor. Odata cu ascutimea sa obisnuita si cu vehementa expresiei, Ieronim, acest mare om al Scripturii a exprimat acelasi punct de vedere:
Paraclis – Manastirea Ivirion (Sfantul Munte Athos)
„Marcion si Vasilides si multi altii… nu au Evanghelia lui Dumnezeu, din moment ce ei nu au sfanta scriere fara de care Evanghelia predicata devine umana. Nu credem ca Evanghelia consta din cuvintele scripturii numai in intelesul ei; nu la suprafata ci in maduva, nu in frunzele predicilor ci in radacina intelesului. In acest caz scriptura este cu adevarat folositoare pentru ascultatori atunci cand este vorbita fara Hristos, sau atunci cand este prezentata fara Parinti si cei care predica nu o pot introduce fara Duhul… este un mare pericol sa vorbesti in Biserica folosind o interpretare perversa a Evangheliei lui Hristos, o Evanghelie facuta de om… (in Galateni., I, 1. II; M.L. XXVI, c. 386).
Este vorba de aceiasi preocupare cu adevarata intelegere a Cuvantului lui Dumnezeu ca si in zilele Sf. Irineu, Tertulian si Origen. Ieronim probabil ca nu face nimic altceva decat sa-l parafrazeze pe Origen. Afara din Evanghelii nu exista decat „o evanghelie dumnezeiasca” ci numai substitute umane. Adevaratul inteles al Evangheliei, sensus Scripturare, adica—mesajul dumnezeiesc, poate fi detectat numai juxta fidei veritatem [in legatura cu adevarata credinta], sub conducerea regulii credintei. Veritas fidei [adevarul credintei] este in acest context marturisirea trinitara a credintei. Este acelasi mod de abordare ca si Sf. Vasile. Din nou, Ieronim vorbeste despre proclamarea Cuvantului Bisericii: andientibus utilis est [cei care aud Cuvantul].
(Extras din: Pr. Georges Florovsky, Biblie, Biserica, Traditie. O viziune ortodoxa, trad. de Radu Teodorescu, Editura Reintregirea [Colectia Florovsky], Alba-Iulia, 2006. pp. 165-168)
