Vivaldi (Antonio Vivaldi)

Antonio Vivaldi (Antonio Lucio Vivaldi, cu numele intreg) a fost un compozitor italian, cel mai mare compozitor venetian din era Barocului tarziu si exponentul muzicii venetiene, ajunse prin el la un stadiu de desavarsire si la o influenta fecunda indeosebi asupra Germaniei, Austriei, Danemarcei si Poloniei.

Venetia il supranumea “Preotul rosu”, fiindca era preot si avea parul rosu, cazut in bucle pe umeri.

De origine umila, el a trait in marginea societatii pe care a slujit-o, absorbit in activitatea de profesor, interpret si compozitor. Se pare ca nu a avut legaturi de prietenie cu ceilalti muzicieni, iar cu aristocratia venetiana a intretinut doar relatii pe care i le impunea profesiunea sa.

Vivaldi a reprezentat atat de complet o epoca si caracterele neamului sau, impletind atat de artistic, intr-o tesatura sonora, firele mari ale umanitatii, cu crampeiele de viata efemera care se desfasurau cotidian sub ochii lui.

Marele muzician a scris pentru concetatenii sai opere, sonate si concerte, si ele au rasunat in atmosfera luminata in tonuri mereu schimbatoare, care transfigureaza si da o aparenta ireala orasului si marii. Cele mai cunoscute dintre concertele sale sunt cele 4 concerte pentru vioara, numite Anotimpurile (1725).

Antonio studia cu asiduitate muzica si, paralel, cursurile de teologie, luandu-si cu regularitate gradele preotesti. La 18 septembrie 1693 a primit tonsura, la 19 sau 21 septembrie 1696 i s-au acordat ordinele minore, iar la 4 aprilie 1699 a fost hirotonisit subdiacon.

In anul 1699 este admis, in calitate de violinist, la capela ducala de la San Marco. Paralel cu activitatea si studiile muzicale din cadrul acestei capele, Antonio urma intr-unul din seminariile Patriarhiei, studiile pregatitoare pentru cariera de preot.

La 23 martie 1703, cand a fost hirotonisit preot, era un muzician deplin format, avand diverse lucrari in manuscris, care nu vor intarzia sa vada lumina tiparului.

In luna septembrie 1703 si-a gasit un rost si drumul spre glorie, angajandu-se la Ospedale della Pietà (asezamant rezervat orfanilor si copiilor ilegitimi ai orasului), in functia de responsabil muzical, cu salariul de 60 de ducati anual.

In anul 1712 sau 1713 apareau la Amsterdam, pe cheltuiala lui Estienne Roger, primele doua culegeri de cate 12 sonate a tre, op. 1 si 2, pe care Vivaldi le tiparise mai intai la Venetia, si o lucrare noua cuprinzand 12 concerte, Estro Armonico, op. 3, in care se contura intreaga originalitatea marelui muzician de la Pietà.

Anul 1716, in care a scris si interpretat atatea lucrari dramatice, este unul din anii cei mai rodnici din cariera marelui muzician, care pe masura ce trec anii devine tot mai productiv.

In anii 1724-1725 nu figureaza inscris cu regularitate in registrul de socoteli de la Pietà, ceea ce ne face sa banuim ca a lipsit din Venetia, iar intre anii 1725-1735 nu se mai gaseste nicio mentiune despre Vivaldi.

La 5 august 1735, prin deliberarea consiliului de conducere de la Pietà, Vivaldi era primit ca dirijor cu un salariu de 100 de ducati pe an si cu obligatia sa nu mai plece, cum facuse in anii trecuti.

Ultimele insemnari din registrul de la Pietà, din august 1740, contin lichidarea totala si definitiva a drepturilor banesti ale marelui compozitor. Se despartea inca o data de institutia de care fusese legat un timp mai lung de jumatate din viata sa, unde avea sa formeze elevi, sa intretina o orchestra si sa compuna pentru concertele publice pe care asezamantul le oferea duminica.

A plecat si a fost uitat. Aproape doua sute de ani nu s-a stiut cand si unde a decedat.

Abia in anul 1938, s-a aflat ca a murit singur si in mizerie, la Viena, si a fost inmormantat in ziua de 28 iulie 1741, in cimitirul Spitalului pentru saraci, care tine de parohia Sfantul Stefan.

Evenimente biografice:

• 4 martie 1678 – s-a nascut la Venetia, in Italia;
• 28 iulie 1741 – a murit la Viena, in Austria.

Citate din Antonio Vivaldi:

Nu e greu sa scriu muzica, notele plutesc in aer, eu doar le randuiesc…

Compun pentru voi, iar daca nu va place, sa-mi spuneti, sa stiu sa ma opresc.

Teatrele noastre continua sa mearga prost. Vor sa ma ispiteasca cu un dar de 100 de techini ca sa ma determine sa scriu o opera pentru San Cassiano; insa patronii mei si cu mine nu voim, fiindca este un teatru rau administrat si atat de scump incat nu este posibil sa te mai descurci. De aceea, eu nu pot sa-mi compromit reputatia. (scrisoare catre marchizul Guido Bentivoglio, 2 ianuarie 1737)

Calatoriile mele m-au costat totdeauna foarte scump, fiindca trebuie sa le fac impreuna cu patru sau cinci persoane care sa ma asiste. Tot ce pot sa fac bine, fac acasa, la masa mea de lucru. (scrisoare catre marchizul Guido Bentivoglio, 16 septembrie 1737)

Sunt douazeci si cinci de ani de cand nu mai slujesc la altar si niciodata nu voi mai sluji, nu fiindca mi s-ar fi interzis, cum eminenta dumneavoastra se poate informa, ci din propria mea hotarare, din cauza unei suferinte care, de cand m-am nascut, imi ingreuneaza respiratia. De indata ce am fost facut preot, am oficiat timp de un an sau ceva mai mult; apoi am incetat din pricina ca aceasta suferinta m-a silit in trei randuri sa parasesc altarul fara sa fi terminat slujba. Aceasta este cauza pentru care nu slujesc la altar. Am fost in trei sezoane de carnaval la Roma, pentru opera, dupa cum stie excelenta voastra, si nu am slujit niciodata; am cantat in teatru cu vioara si se stie ca insasi Sfintia Sa a voit sa ma asculte si cat de mult mi-a multumit. Am fost chemat la Viena si nici acolo n-am slujit vreodata. La Mantova am fost de trei ori in serviciul printului de Darmstadt… si de asemenea n-am oficiat. (scrisoare catre marchizul Guido Bentivoglio, 16 noiembrie 1737)

Citate despre Antonio Vivaldi:

Vivaldi a executat admirabil o cadenta improvizata care m-a inspaimantat, o astfel de cadenta cum nu este posibil sa se mai fi cantat vreodata si nici in viitor. El ajungea cu degetele sale pana la distanta unui fir de pai de calus, si pe toate cele 4 coarde, abia lasand loc pentru cursul arcusului, facand, spre surprinderea intregii lumi, si imitatii cu o viteza de necrezut. Dar nu pot sa spun ca m-a fermecat, caci nu era tot atat de placut de ascultat pe cat era de abil executat. (Johann Friederich von Uffenbach, „Jurnal”, 4 februarie 1715)

Dupa pranz a venit la mine Vivaldi si, precum i-am comandat, a adus zece concerti grossi, pe care mi-a spus ca le-a compus special pentru mine. Am cumparat cateva. Pentru a ma face sa le inteleg mai bine, a voit imediat sa ma invete cum sa le execut si s-a oferit sa vina, din cand in cand, la mine, in acest scop. Am inceput deci chiar in aceeasi zi. (Johann Friederich von Uffenbach, „Jurnal”, 9 martie 1715)

Vivaldi a facut trei opere in mai putin de trei luni, doua pentru Venetia si a treia pentru Florenta; ultima a restabilit starea financiara a teatrului din acest oras si i-a adus multi bani. (Abatele Conti, scrisoare catre doamna de Caylus, 23 februarie 1727)

Imparatul a ramas doua zile la Triest, dar n-a venit nici la Bucari, nici la Fiume…; imparatul a dat lui Vivaldi multi bani, un lant si o medalie de aur si l-a facut cavaler…; imparatul s-a intretinut mult cu Vivaldi despre muzica; se zice ca i-a placut sa stea de vorba numai cu el in 15 zile mai mult decat vorbeste ministrilor sai in doi ani. (Abatele Conti, scrisoare catre doamna de Caylus, 19 septembrie 1728)

Este un fapt obisnuit sa vezi preoti conducand pe ceilalti muzicieni si cantand un solo de vioara sau conducand de la clavecin ori de la orga; faimosul Vivaldi (supranumit Preotul rosu), bine cunoscut la noi prin concertele sale, era cel mai remarcabil dintre ei. (Edward Wright, „Some observations made in travelling through France, Italie etc. in 1720-1722”, 1730)

Vivaldi conducea bine partile soliste si de cele mai multe ori operele sale au avut succes. (Carlo Goldoni, prefata in „La Commedia”, 1761)

Vivaldi s-a imprietenit cu mine ca sa-mi vanda scump concerte. In parte a reusit, dar am izbutit sa am ceea ce doream, sa-l ascult si sa am adesea recreatii muzicale de buna calitate; e un batran care are o prodigioasa furie de a compune. L-am auzit declarand ca este in stare sa compuna un concert, cu toate partile sale, mai repede decat ar putea un copist sa-l copieze. Spre marea mea mirare, am constatat ca in aceasta tara nu este atat de stimat pe cat merita; aici, unde lucrarile sale sunt ascultate de multa vreme, totul trebuie sa fie la moda si muzica anului trecut nu mai este cautata. (Charles de Brosses)

Vivaldi nu a ramas in istoria muzicii prin operele cu care a entuziasmat publicul venetian timp de cateva decenii. Mai durabila s-a dovedit prezenta artei sale in repertoriul religios catolic, prin motetele, psalmii, laudele, rugaciunile corale create pentru formatia de la Pietà, din randul carora se detaseaza ca frumusete melodica si maiestrie a scriiturii vocal-instrumentale, un Sabat Mater pentru alto, orchestra si orga si un Credo pentru cor si o formatie de opt instrumente. (Ioana

Stefanescu, „O istorie a muzicii universale”, 1998)

Anecdote:

Intr-o zi, in timp ce slujea la altar, lui Vivaldi ii veni in minte o tema de fuga. Parasi imediat altarul si se duse in sacristie ca sa-si inscrie tema; apoi se intoarse si sfarsi slujba. Din aceasta cauza, a fost deferit Inchizitiei care, din fericire, l-a considerat ca pe un muzician, adica oarecum nebun, si s-a marginit sa-i interzica de a mai sluji pe viitor in altar.