Lucrarea de fata aduna in interiorul sau o serie de astfel de studii, prezentate in mai multe Simpozioane Nationale si Internationale ale D.P.P.D. din U.N.M.B., precum si cateva republicari ale unor eseuri tiparite in trecut de membri comunitatii noastre, care, impreuna, formeaza un volum deosebit de valoros, ce neindoios va deveni un material bibliografic esential in pregatirea didactica si pedagogica, beneficiind de aportul unor cercetatori de renume in domeniul didacticii, pedagogiei si muzicologiei, dar si a catorva personalitati internationale ce completeaza cercetarea actuala cu opinii deosebit de pertinente. Este momentul aici sa multumesc tuturor celor ce au contribuit de-a lungul timpului la bogata activitatea de cercetare a Departamentului nostru, in special acelora ce semneaza studiile din prezentul volum!
Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic, D.P.P.D., asa dupa cum il cunosc majoritatea oamenilor, este o entitate deosebit de activa din Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. Inca de la infiintare (1996), D.P.P.D. a devenit un important centru de formare si perfectionare, actionand pe multiple planuri, atat in ceea ce priveste coordonarea unitara a activitatilor privind conceptia, continutul si metodologia specifica pregatirii psiho-pedagogice si didactice initiale a studentilor in profesia de cadru didactic, dar si in organizarea perfectionarii continue a cadrelor didactice care predau disciplinele muzicale in scolile generale, liceele teoretice, teologice si vocationale (cu profil muzical), prin activitati vizand pregatirea de specialitate, psiho-pedagogica si metodica in vederea sustinerii gradelor didactice: definitiv, gradul didactic II si gradul didactic I, finalizate prin certificate specifice. Totodata, D.P.P.D. are ca obiectiv si promovarea cercetarii stiintifice fundamentale si aplicative in domeniul didactic, prin participarea profesorilor si a studentilor la sesiuni stiintifice si prin editarea de cursuri, manuale si suporturi didactice.
De multi ani, D.P.P.D., singur sau in colaborare cu Departamentul de Muzicologie si Stiintele Educatiei Muzicale din U.N.M.B., organizeaza sesiuni stiintifice de comunicari, simpozioane nationale sau internationale la care participa numeroase personalitati ale muzicii romanesti si internationale, psihologi, pedagogi, muzicologi, compozitori, interpreti sau chiar studenti, prezentand viziuni proprii, sinteze, cercetari, analize sau evocari ale unor figuri emblematice ale pedagogiei muzicale.
Studii de didactica a educatiei muzicale (click pentru a vedea un extras)
Conf. univ. dr. Dragos CALIN
Director D. P. P. D.