In filmul „Time regained/Le temps retrouve” (Timpul regasit) (1999), cineastul Raoul Ruiz si compozitorul Jorge Arriagada propun, intr-o secventa, un exercitiu insolit: interpretarea unei sonate „fictive”, virtuale (existente doar intr-un cadru literar, acela al saloanelor imaginare ale romanului proustian „In cautarea timpului pierdut”).
Ideea unui astfel de proiect artistic a fost incercata apoi, in anul 2006, si de tanarul compozitor rus Boris Yoffe, care scrie „sase proiecte” de Sonata a lui Vinteuil (Vinteuil = compozitorul / personaj literar), insa doar pentru vioara, nu si pentru pian!
De asemenea, pentru a reconfigura atmosfera romantismului tarziu si pentru a reda aerul de „fin de siecle” prezente in romanul lui Marcel Proust, casa Decca a publicat in 2011 o carte exceptionala, insotita de un CD dedicat compozitorilor care au influentat creatia lui Proust: personajul Vinteuil pare a fi inspirat din Faure si din Saint-Saens, avand mult si din alura lui Debussy, respectiv a lui Franck, iar muzica pe care o „auzim” in roman ne aminteste de cateva opere ale lui Richard Wagner („Parsifal”, „Lohengrin”, „Tristan si Isolda”), de „Sonatele nr. 1 si 2 pentru violoncel si pian” – de Camille de Saint-Saens, de Faure si a lui prima „Sonata pentru vioara”, dar si de „Balada sa pentru pian si orchestra”; in plus, putem intui si „Sonata pentru pian si vioara” a lui C. Franck, dar mai ales „Sonata pentru violoncel si pian” a lui Claude Debussy.
Asadar mai multe modele de compozitori si lucrari muzicale l-au inspirat in crearea personajului Vinteuil – Marcel Proust insusi a notat acest fapt, in aprilie 1918, intr-o dedicatie scrisa lui Jacques de Lacretelle pe cartea „Du cote de chez Swann” (volumul intai al romanului „A la recherche du temps perdu” – 1913-1927- o creatie colosala, in sapte volume, o opera literara cu nu mai putin de doua mii de personaje!)
„Sonata lui Vinteuil” este o lucrare muzicala fictiva, invocata de numeroase ori de-a lungul romanului mentionat. Compozitia devine aproape un fetis pentru personajul Charles Swann, care acroseaza unui fragment al acestei sonate un mic paradis, trairea in absolut a iubirii pentru Odette, in afara spatiului real si a timpului. Atunci cand aude din nou sonata, in salonul Verdurinilor, Charles Swann traieste o experienta similara regasirii unui timp pierdut, o senzatie de reintoarcere sau de recuperare a unor bucati de memorie – povestita de Marcel Proust in episodul madlenei inmuiate in ceai.
Intensitatea feroce a plonjarii in acel timp si spatiu exterioare realului, Swann o va trai insa in timpul unei serate la Madame de Sainte-Euverte, la sfarsitul cartii. Tumultuoasa iubire inegala (pasiune?) pentru Odette de Crecy se fixeaza in „acea salba de sunete” a frazei muzicale dintr-o sonata ce (spune personajul Swann) „nu reusise sa-mi placa decat in rastimpuri succesive, niciodata pe de-a intregul: ea semana cu viata. Dar mai putin deceptionant ca viata, aceste capodopere nu incep prin a ne oferi ce au mai bun, ci se strecoara, preluand masca dupa masca, printre fraze, adevaruri, afirmatii familiare obisnuintei noastre, monotoniei rutiniere…”
Universului muzical proustian – de o delicatete aproape incredibila– i-au fost dedicate numeroase studii si lucrari aprofundate, de reputati autori precum George Painter, Sybil de Souza, Yoshikawa, Jean-Jacques Nattiez, Jean-Yves Tadie!
https://www.youtube.com/watch?v=pfmXHd10v64
(foto: Marcel Proust)
