Franz Schubert (Franz Peter Seraph Schubert, cu numele intreg) a fost un compozitor austriac, fiind al treilea si ultimul dintre marii muzicieni clasici vienezi, dupa Joseph Haydn si Mozart.
In 31 de ani de viata, Schubert a compus peste 600 de lieduri, 9 simfonii, 10 uverturi, 22 de cvartete, 120 de lucrari corale si vocal-simfonice, 18 opusuri dedicate teatrului muzical. In tot ce a compus, el a dat glas gandurilor si simturilor compatriotilor sai. De aceea in muzica lui predomina poezia duioasa, simpla si directa, care s-a impletit intotdeauna in viata vienezilor cu exuberanta dansului si a cantecului de petrecere. In aceasta duiosie insa se simte aproape mereu o usoara umbra de melancolie. Schubert a fost plin de setea de a trai, dar silit sa duca o existenta grea, lipsita de orizont.
Franz Schubert s-a nascut intr-o mahala din Viena, numita Liechtenthal, unde tatal sau, Franz Theodor Florian Schubert, era invatator si director al scolii parohiale. Mama lui, Elisabeth Vietz, care era poloneza, fusese bucatareasa in diferite case din Viena inainte de a se casatori cu tatal lui.
Incepand de la 8 ani, Franz a invatat vioara cu tatal sau si apoi a devenit elevul lui Michael Holzer, care i-a predat lectii de canto si de orga si l-a initiat in notiunile de baza ale armoniei. A cantat in corul bisericii, a fost si solist, dar a avut la dispozitie si orga, pe care a studiat-o mult, gratie bunavointei profesorului sau.
Schubert a ramas intotdeauna legat sufleteste de biserica parohiala si de primul sau profesor, Michael Holzer, caruia i-a dedicat prima Messa pe care a compus-o, iar in anii urmatori a destinat bisericii copilariei cateva lucrari.
Cam in aceeasi perioada, a inceput sa ia lectii de pian cu fratele mai mare, Ignaz, facand exercitii pe un instrument stravechi din casa parinteasca.
La 30 septembrie 1808, Schubert s-a prezentat la un concurs, si a fost primit in corul de baieti al capelei imperiale, precum si ca bursier la Stadtkonvikt. Dirijorul orchestrei, cehul Wenzel Ruzicka, organist al curtii imperiale si violist la Burgtheater (Teatrul Cetatii din Viena), l-a remarcat imediat pe Schubert si i-a incredintat treptat sarcini tot mai importante, pana cand l-a lasat chiar sa-l inlocuiasca destul de des la pupitrul de dirijor, ceea ce i-a dat posibilitatea sa beneficieze de o experienta extrem de pretioasa pentru el.
Pe vremea aceea, Schubert fusese cucerit de baladele compozitorului german Johann Rudolph Zumsteeg, ale carui lucrari erau foarte gustate. Acesta a exercitat o influenta foarte mare asupra lui Schubert. Atractia pentru genul epic al baladei, pentru marile scene dramatice, apare evidenta in primii ani de creatie.
Schubert il descopera pe Schiller, care ii inspira liedul Des Madchens Klage (Plangerea fetei), marturie remarcabila a liricii timpurii a compozitorului. Versurile marelui poet l-au pasionat multa vreme. Peste 40 din poeziile sale stau la baza unor lucrari ale lui Schubert.
In 1812 scrie primele cvartete de coarde care ne-au ramas. Piesele pentru pian se succed fara intrerupere. Cam in aceeasi perioada, liedul Hagars Klage (Plangerea Hagarei) si cateva piese instrumentale au ajuns in posesia compozitorului si dirijorului Antonio Salieri, care si-a dat imediat seama ca baiatul are un mare talent si a hotarat sa se ocupe personal de el. Lectiile cu Salieri au durat aproape 5 ani. Din pacate, neintelegerea intre profesor si elev, a dus pana la urma, in 1817, la o ruptura intre ei.
In 1814, s-a inscris la scoala normala superioara Sfanta Ana, unde a urmat un curs de pregatire timp de 10 luni, dupa care a fost numit ajutor de invatator la scoala tatalui sau. Tot in acest an da la iveala prima sa lucrare pentru scena, feeria muzicala Castelul de petreceri al Diavolului, dupa un text de Kotzebue.
Anii 1815 si 1816 au fost cei mai prolifici din munca creatoare a lui Schubert. Este aproape de necrezut cum a putut sa compuna un numar atat de mare de lucrari ca cel din anul 1815, cand a dat la iveala nu mai putin de 144 de lieduri, doua simfonii, Cvartetul de coarde in Sol minor, patru lucrari scenice, precum si doua messe, doua sonate pentru pian, dar si numeroase alte piese pentru pian la doua si patru maini, compozitii corale, laice si religioase. In cele 106 lieduri scrise in anul 1816, gasim multe din ele scrise pe versuri de Klopstock, Schlegel, Salis si Mayrhofer. Din acest an dateaza o serie de capodopere, pe versuri de Schiller, Goethe, Klopstock si Georg Philipp Schmidt.
In 1819, Schubert incepe sa fie cunoscut si apreciat pentru liedurile sale in anumite cercuri din Viena. Era o notorietate intrucatva limitata dar pretioasa, de vreme ce se intindea in randurile unei paturi de intelectuali care juca un rol destul de activ in viata culturala a capitalei austriece.
In 1823, Schubert a stat in spital mult timp, unde i-a fost administrat un tratament dureros, care a fost urmat de caderea parului, dar care nu l-a scapat de durerile de cap din ce in ce mai violente.
In 1826, compune trei mari lucrari pentru formatii instrumentale: Trio-ul cu pian in Si bemol major op. 99, Cvartetul de coarde in Re minor Der Tod und das Madchen (Moartea si fata) si Cvartetul de coarde in Sol major op. 161, la care se adauga Sonata cu fantezie in Sol major op. 78 pentru pian.
La inceputul lunii noiembrie 1828, medicul constata ca este bolnav de tifos si, din acest moment, starea i se agraveaza necontenit. Schubert nu mai paraseste patul, nu mai mananca nimic. Incetul cu incetul isi pierde cunostinta, incepe sa delireze. Dupa o agonie de doua zile, moare la 19 noiembrie 1828, in varsta de aproape 32 de ani. Peste trei zile, a fost inmormantat la Cimitirul Wahring, nu departe de locul de veci al lui Beethoven.
Evenimente biografice:
- 31 ianuarie 1797 – s-a nascut la Viena, in Austria;
- 19 noiembrie 1828 – a murit la Viena, in Austria.
Citate din Franz Schubert:
Muzica ne da posibilitatea de a cobori in noi insine pentru a descoperi divinul, pe care-l cautam in van in viata si pentru care nutrim o sete absoluta.
Muzica mea este produsul talentului si al nefericirii mele. Iar publicul pare atras mai ales de piesele scrise in cele mai grele momente ale vietii mele.
Cand doream sa-mi cant dragostea ea devenea durere, iar cand doream sa-mi cant durerea ea devenea dragoste.
Nimeni nu simte durerea altuia, nimeni nu intelege bucuria altuia. Oamenii isi imagineaza ca pot fi alaturi de cei dragi in momentele de tristete si bucurie. In realitate, fiecare isi poarta singur si durerea si bucuria.
Unii oameni intra in vietile noastre, ne lasa urmele pasilor lor in inima asa incat, ulterior, nu mai suntem niciodata aceeasi.
Credem ca fericirea deriva dintr-un loc in care am fost odata fericiti. Adevarul este ca fericirea deriva din noi insine.
Fericit este barbatul care intalneste un adevarat prieten, dar cu mult mai fericit este cel care afla un bun prieten in sotia sa.
Omul seamana cu o minge cu care se joaca sansa si pasiunea.
Omul indura nenorocul fara sa se planga.
Pe mine trebuie sa ma intretina statul; eu nu am venit pe lume decat pentru a compune.
As vrea sa strig ca si Goethe: Cine imi va reda acel timp fericit? Acel timp cand ne aflam impreuna, nestanjeniti si plini de incredere, cand fiecare din noi isi arata cu o oarecare timiditate productiile artistice, asteptand, nu fara ingrijorare, judecata dictata de prietenie si de dragostea pentru adevar – acel timp cand fiecare stia sa insufleteasca entuziasmul celorlalti, cand ne unea o aceeasi nazuinta catre ideal. (scrisoare adresata lui Schober, 1824)
In fiecare noapte cand ma duc la culcare sper sa nu ma mai trezesc. Fiecare dimineata redeschide ranile zilei de ieri… Sunt cel mai nefericit si lipsit de noroc om din lume. (scrisoare adresata unui prieten)
Citate despre Franz Schubert:
Cand voiam sa-l invat ceva nou, il stia deja. Asadar, de fapt nu i-am dat lectii, ci stateam doar de vorba cu el si-l priveam uimit in tacere… Asta are armonia in degetul cel mic. (Michael Holzer)
Viata exterioara a lui Schubert a fost extrem de simpla si s-a desfasurat in conditiile existentei sarmane a unui invatator si mai tarziu, a unui geniu austriac… care, aici mai mult ca oriunde si poate ca peste tot, trebuie sa lupte impotriva mizeriei si a prostiei… Schubert a avut oarecum o natura dubla, voiosia vieneza impletita cu o trasatura de profunda melancolie, plina de noblete. (Eduard von Bauernfeld, scrisoare)
Schubert este, poate, singurul exemplu de mare artist a carui viata exterioara nu a avut nicio afinitate sau legatura cu arta sa. Cariera i-a fost atat de simpla si de lipsita de evenimente, atat de disproportionata in comparatie cu lucrarile pe care le-a creat ca un geniu divin. (Heinrich Kreissle von Hellborn, “Franz Schubert”, 1865)
Muzica lui Schubert – melancolie paralizanta, plina de presimtiri funerare din ale carei mreji trebuie sa te smulgi, daca nu vrei sa ai soarta celui care aude cantecul sirenelor. Dar Schubert se simte bine inundat de apele ei vrajite. Nu-i pasa unde il vor duce ele: e suficient ca-l fac sa uite de existenta, de sine. Odata stinsa, vointa de a se impotrivi, de a trai face loc acelui extaz al nepatimirii dureros cucerite: Nirvana. (George Balan, „O istorie a muzicii Europene”, 1975)
