In urma cu 150 de ani sosea in Principatele Romane, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ales de liderii politici ai vremii a fi urmasul lui Alexandru Ioan Cuza. Carol, care avea sa aduca regalitatea in societatea romaneasca, a gasit o tara aflata la inceputurile modernizarii sale, in care se faceau primii pasi spre un invatamant modern, o cultura romana ancorata la tendintele din restul Europei, un sistem economic adecvat noilor cerinte, etc. Totusi, Romania lui 1866 nu avea inca o retea de cale ferata bine pusa la punct, o banca centrala, sali de concerte in adevaratul sens al cuvantului, s. a.
Fara a fi descurajat de lipsurile constatate, Carol isi incepe lunga domnie in Romania energic si hotarat sa desavarseasca procesul de modernizare al tarii ce o va transforma intr-una dintre cele mai respectate state europene cu precadere in perioada interbelica. Treptat, Romania face pasi importanti spre acest deziderat sub carmuirea lui Carol, obtinandu-si mai intai independenta fata de Imperiul Otoman in urma Razboiului din 1877-1878, si apoi alaturandu-se familiei monarhiilor europene, odata cu proclamarea tarii ca Regat in 1881, cand Carol devine Regele Carol I al Romaniei si va conduce tara in aceasta calitate pana in 1914.
In tot acest timp cultura si muzica au reprezentat una dintre principalele preocupari ale conducerii tarii, concretizata in construirea si inaugurarea celui mai important edificiu dedicate muzicii simfonice din Bucuresti, Ateneul Roman (deschis in 1888), incurajarea tinerilor muzicieni romani, continuarea dezvoltarii invatamantului superior muzical si a vietii muzicale autohtone tot mai efervescente.
Printre tinerii muzicieni ce au beneficiat de sprijinul nemijlocit al familiei regale a Romaniei s-a numarat si George Enescu, cel mai important compozitor roman nascut, coincidenta, chiar in anul 1881, anul proclamarii tarii ca regat. Talent deosebit, George Enescu a atras atentia inca din anii copilariei, cand la doar 7 ani este indrumat de catre Eduard Caudella spre cursurile Conservatorului din Paris si mai apoi ale Conservatorului din Viena. Astfel, micul Jurjac cu il alintau parintii si cei apropiati, isi petrece o buna parte a copilariei si intreaga adolescenta printre straini si mereu pe drumuri intre locurile unde aprofunda arta sunetelor si plaiurile natale de care s-a simtit intotdeauna legat.
In perioadele in care se afla in tara, George Enescu era o prezenta constanta inca din ultimii ani ai secolului al XIX-lea in viata de concert bucuresteana si nu numai, fiind unul dintre preferatii reginei Elisabeta. Ea insasi artista (regina a avut o interesanta activitate literara sub pseudominul Carmen Sylva), sotia lui Carol I organiza cu regularitate saloane artistice in cadrul carora se recitau poezii si se citeau fragmente din cele mai recente scrieri ale tinerilor literati romani. De asemenea, intalnirile de la Sinaia erau un bun prilej de a-i asculta pe unii dintre tinerii muzicieni de frunte, printre care si George Enescu.
George Enescu si Regina Elisabeta a Romaniei
Violonist si pianist cu inzestrari deosebite, tanarul Enescu a castigat rapid pretuirea reginei Elisabeta, care ii intuia inclusiv potentialul extraordinar al talentului sau componistic, asa cum ne confirma o dedicatie de pe un tablou oferit marelui nostrumuzician, in care spunea: “Doresc copilului meu sufletesc, George Enescu, ca un artist pe masura sa il cante peste o suta de ani, cu aceeasi evlavie cu care l-a cantat el astazi pe Beethoven”. De altfel, atitudinea protectoare si grija pentru a-i facilita un inceput cat mai lin de cariera lui Enescu a reginei Elisabeta, este confirmata prin intermediul unor emotionante cuvinte mentionate in memoriile sale si de catre compozitor ce nota ca: “ pentru mine, Carmen Sylva este o reincarnare a Sfintei Elisabeta. … Astfel a fost si Regina Elisabeta a Romaniei, care daruia tot ce avea, despuindu-se de toate bunurile şi savarsind toate marinimiile. Si eu am beneficiat de aceasta darnicie si bunatate. Printre altele, mi-a daruit partitura autografa a mai multor compoziti pentru orga ale lui Jacob Frohberger, din epoca lui Johann Sebastian Bach. De asemenea, colectia in saizeci de volume a operei lui Johann Sebastian Bach, ce aparea treptat in vremea Carmen Sylvei si la care Ea se abonase. Pastrez aceste lucrari in casa mea de la Dorohoi. De asemenea, scriitoarea mi-a dedicat cartea Ei ‘Soare şi Evanghelu’, adresand-o ‘copilului sufletesc’ al Ei, adica mie, cel prea nevrednic. Nu mai vorbesc de scrisorile ce le am de la Ea, adevarate calauziri sufletesti. Le batea singura la maşina.Regina m-a adoptat sufleteste, cand s-a inapoiat din Germania, in 1898, dupa o indelunga absenta. … Cand m-am inapoiat in tara, … mi s-au deschis portile Palatului. Era in 1898. Regele Carol I binevoia sa se intereseze de mine, ca de un om care munceşte temeinic, iar Carmen SyIva de productia mea, in numele careia m-a adoptat sufleteşte, socotindu-Se «cealalta vice-mama», pentru ca stia ca prima imi fusese Principesa Elena Alexandru Bibescu. … In fiecare vara eram invitat la Castelul Peleş. Faceam muzica dimineţile de la 11 la 1, iar dupa-mesele de la 5 la 7”.
Legatura puternica dintre Enescu si dinastia monarhica aflata la conducerea tarii razbate si in partiturile compozitorului, cel mai sugestiv exemplu fiind chiar primul sau opus, Poema Romana, compus la Paris. Impregnata de melosul specific folclorului romanesc, partitura este dedicata chiar reginei Elisabeta asa cum ne dezvaluie cuvintele inscrise pe frontispiciul acestei prime mari capodopere enesciene : “Omagiu respectuos M.S.Regina României”. Mai mult, in semn de pretuire pentru regalitate, Enescu incheie Poema Romana, un veritabil tablou sonor al spiritualitatii romanesti, cu Imnul Regal. Acest ultim pasaj va fi insa interzis in perioada comunista, astfel incat intre 1947 si 1990, versiunile ce au fost inregistrate pe banda sau prezentate in salile de concert au fost modificate pentru a corespunde cerintelor cenzurii.
Alte lucrari enesciene dedicate familiei regale sunt Serenade Lointaine (Serenada tarzie – o miniatura cu o sonoritate specifica muzicii de film) pentru pian, vioara si violoncel compusa in anul 1903 pentru aniversarea casatoriei Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta, si un Imn Jubiliar compus in 1906 pentru a marca implinirea a 40 de ani de la venirea la conducerea tarii a Regelui Carol I.
Aratand pretuire si pentru alti reprezentanti ai culturii romane din acea perioada precum scriitorii Vasile Alecsandri (autor al versurilor Imnului Regal) si Mihai Eminescu, pictorul Nicolae Grigorescu sau muzicienii Dimitrie si Grigoras Dinicu, Regina Elisabeta, cu precadere, a transmis si succesorilor sai, Regele Ferdinand si Regina Maria acelasi atasament fata de valorile artei romanesti si de cei mai straluciti reprezentanti ai acesteia. De altfel, Regina Maria a continuat sa-l invite la seratele organizate la Castelul Peles pe George Enescu, acesta cunoscandu-si marea iubire, Maruca Cantacuzino chiar cu prilejul manifestarilor amintite anterior.
Dincolo de relatia aparte cu George Enescu, regalitatea a continuat si in perioada domniei lui Ferdinand I sa incurajeze cultura si viata culturala autohtona, imediat dupa Marea Unire din 1918, intre 1919-1921, remarcandu-se aparitia primelor orchestre simfonice profesioniste (filarmonici), a Conservatorului din Cluj-Napoca, a Operelor din Bucuresti si Cluj-Napoca, a Societatii Compozitorilor Romani (actuala Uniune a Compozitorilor si Muzicologilor din Romania) ce l-a avut ca prim presedinte chiar pe George Enescu, s. a. De asemenea, odata cu recunoasterea internationala a reintregirii tarii, elitele culturale transilvanene au fost tot mai mult integrate in viata social-artistica reprezentand o componenta importanta a tinerei culturii romane de nivel european.
Desi contestat de multi pentru viata sa particulara tumultoasa si repudiat chiar si de catre tatal sau din acest motiv, Regele Carol al II-lea a fost insa un iubitor de arta si cultura, si bun cunoscator al lumii muzicale autohtone si nu numai, continuand ceea ce regalitatea incepuse in vremea inaintasilor sai. Asa cum ne releva insemnarile cuprinse in cele cateva volume de memorii, Carol al II-lea avea stranse prietenii cu pianistii Cella Delavrancea (o apropiata a mamei lui Carol al II-lea, Regina Maria) si Alfred Cortot, cu care se intretinea adesea in timpul vizitelor acestuia in tara noastra si alti mari artisti ai vremii. De asemenea, Regele Carol al II-lea a sprijinit si construirea unui nou sediu pentru Opera din Bucuresti, consultandu-se in acest sens cu dirijorul George Georgescu si a impulsionat dezvoltarea muzicii militare, aflate atunci sub coordonarea lui Egizzio Massini. Contribuind, si din motive personale (tocmai desfiintate partidele politice atragand o serie de critici pentru aceasta masura) la numirea in functia de senator a unor personalitati precum George Enescu si George Georgescu, Regele Carol al II-lea are o importanta implicare si in pornirea lucrarilor de imbogatire a salii Ateneului Roman cu o impresionanta fresca ce ilustreaza unele dintre cele mai importante episoade din istoria Romaniei. Apartinand profesorului Costin Petrescu, Marea Fresca a fost inaugurata in 26 mai 1938 cu un concert in care s-a cantat, printre altele, lucrarea Poemul Neamului de Sabin Dragoi, compozitor apreciat de Rege desi unii dintre colegii sai de breasla nu il admirau foarte mult. Nu in ultimul rand, in timpul domniei lui Carol al II-lea tara noastra a avut o foarte apreciata participare la Expozitia Mondiala de la New York din 1939, in cadrul careia George Enescu a condus un concert extraordinar la pupitrul prestigioasei Philadelphia Orchestra din Statele Unite ale Americii.
Ajuns pe tron in septembrie 1940, in vremuri ce deveneau tot mai tulburi, Regele Mihai I al Romaniei nu a avut sansa de sprijini cultura autohtona in calitate de conducator al tarii din cauza evenimentelor din Cel De-al Doilea Razboi Mondial si mai apoi, dupa 1944 si pana in 1947, a diferendelor cu guvernul comunist. In schimb marile personalitati culturale ale vremii – scriitori, filosofi, muzicieni – au fost alaturi de tanarul rege, caruia ii apreciau stradania de a rezista in fata noilor lideri politici ai vremii. Totusi, desi, la 30 decembrie 1947 a abdicat fortat si a plecat intr-un dureros exil, Regele Mihai a ramas alaturi de poporul sau si de valorile culturale ale acestuia pe care le-a facut cunoscute si fiicelor sale. Astfel, dupa 1990, cand familia regala a putut reveni in Romania, Principesa Margareta a Romaniei, a reluat traditia sprijinirii tinerelor talente artistice, inclusiv muzicale, prin intermediul activitatii Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, ce acorda burse unora dintre cei mai buni tineri muzicieni si organizeaza concerte de inalta tinuta artistica.
Regii Romaniei. De la stanga la dreapta: Mihai I, Carol I, Carol al II-lea, Ferdinand I
