Stramosul medieval al cutiutei muzicale se numea quatrinio, fiind alcatuit din patru clopote legate intre ele, apoi atasate claviaturii unei orgi in miniatura. Totusi, in “Book of Ingenious Devices”, Charles B. Fowler spune ca originile cutiutelor muzicale sunt mult mai indepartate, regasindu-se undeva in Persia secolului al noualea.
Odata cu inventarea ceasurilor mecanice, levierele care trebuiau sa loveasca (sa atinga) clopoteii au dat nastere ideii de a fi realizate cutiute muzicale inzestrate cu mecanisme cilindrice, in care dispunerea acelor sa ingaduie posibilitatea redarii a numeroase compozitii (combinatii) sonore. Istoria oficiala a cutiutei muzicale incepe in 15 februarie 1796, moment in care ceasornicarul elevetian Antoine Favre-Salomon pune la punct conceptul unui ceas muzical de mici dimensiuni, prezentandu-l Comitetului de Mecanica din Geneva. La inceput, cutiutele muzicale aveau sa fie confectionate doar artizanal. Inventatorul genevez nu gaseste insa finantarea necesara punerii in practica a ideii sale. Abia dupa anul 1802, cand Isaac Daniel Piguet preia modelul acestui mecanism muzical, cutiuta muzicala incepe sa devina cunoscuta marelui public, iar pentru ca vanzarile “mecanismului muzical” sa aiba un ambalaj atragator, undeva in Elvetia cuiva i-a trecut prin minte gandul de a-l aseza intr-o cutiuta confectionata din lemnul unor pomi fructiferi (“une boite a musique”).
Prima fabricuta de cutii muzicale a fost deschisa in 1815 de catre Jeremie Recordon si Samuel Junod. Orasul elvetian Geneva ramane leaganul cutiutei muzicale, chiar daca “arta” manufacturierilor acestei mici minuni se extinde in Jura, Auberson si Sainte Croix, apoi in Franta (celebra marca L’Epee), Boemia (Germania), ba chiar pana in Cehoslovacia. Creativitatea manufacturierilor elvetieni a fost oarecum impulsionata si de o drastica scadere a vanzarilor de ceasuri, inregistrata in epoca dominatiei napoleoniene asupra Europei. In anii 1860-1870 Charles Paillardthe, fratii Nicole si multi alti ceasornicari elvetieni au demarat productia seriala/ industriala a cutiutelor muzicale. Astfel o cutiuta muzicala devine un instrument in care acele iesite in relief pe un cilindru de alama sau disc – cu o piesa muzicala “memorata” – misca niste limbi de otel acordate. Cutiutele muzicale au fost preferatele publicului citadin european, pana la aparitia pianului automat si a fonografului (creat in 1877 de Thomas Edison). In 1850 Henri Lecoultre descoperise deja posibilitatea de a oferi mai multe piese muzicale, prin inlocuirea succesiva a mai multor cilindri. Apoi Francois Nicole “optimizase” calitatea sunetului cutiutelor muzicale, prin introducerea unui soi de voleti. La inceput de dimensiuni mai mari si destinate audientelor publice, unele cutii se numeau Symphonium, altele Concert Regina Music Box.
Treptat, cutiutele muzicale echipate cu doua, trei sau patru claviaturi diferit acordate devin cadouri ravnite atat de copiii, cat si de oamenii mari ai burgurilor europene. Ebenistii aleg pentru confectionarea lor esente pretioase de nuc sau palisandru, iar bijutierii le decoreaza cu podoabe sofisticate. In SUA cutiutele muzicale sunt intens popularizate de soldatii intorsi de pe fronturile europene, care aduceau ca amintire in ranitele lor niste mici cutii muzicale.
Astazi putem asculta, de asemenea, compozitii scrise pentru cutiile muzicale, ca instrumente: in 1974-1975, compozitorul german Karlheinz Stockhausen scrie “Tierkreis”, un set de douasprezece piese pentru tot atatea cutii muzicale; Richard Barrett compune la Londra o piesa de patru minute, pentru doua cutii diatonice; in 2006, in Franta apare albumul “Colleen si Cutiile Muzicale”, un album inregistrat utilizand exclusiv acest instrument; in 2015, compozitorul argentinian Juan Maria Solare a scris “Fairy Lullabies” si “Kate Crackernuts”, inspirandu-se din vechi povesti scotiene.