Mihail Jora a fost, alaturi de George Enescu, personalitatea care a dominat viata muzicala romaneasca a primei jumatati a secolului 20.
Compozitor de mare talent, dotat cu inteligenta remarcabila si avand o pregatirea muzicala exceptionala, Jora a fost creatorul unui numar impresionant de lucrari, cuprinse in peste 50 de opus-uri, multe dintre ele premiate in tara si in strainatate.
De asemenea, s-a afirmat si ca dirijor, critic muzical, remarcabil profesor al Conservatorului din Bucuresti, si nu in ultimul rand, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societatii Compozitorilor Romani.
Mai putin cunoscut este faptul ca Mihail Jora a fost de-a lungul intregii sale vieti si un reper moral, remarcandu-se prin gesturi transante, franchete si intransigenta, ajungand nu odata intr-o relatie conflictuala cu autoritatile diverselor regimuri politice.
Dar adevaratele probleme incep pentru Mihail Jora si familia sa, dupa instaurarea in 1945 la noi in tara, a regimului comunist. Oficial, Mihail Jora intra in atentia securitatii in anul 1950, cind, pe numele sau, se instrumenteaza un dosar informativ. Este de presupus insa, ca urmarirea sa a inceput inaintea acestei date. La 31 decembrie 1947, Jora face un gest indraznet, cu o directa conotatie politica: cu ocazia depunerii juramantului de loialitate a corpului profesoral al Academiei de Muzica din Bucuresti fata de nou proclamata Republica Populara Romana, a cerut sa se tina un moment de reculegere in memoria Regelui Mihai I, care abdicase cu o zi inainte. Drept urmare a devenit tinta unor atacuri publice prin intermediul ziarelor. Referindu-se la Mihail Jora, Cornelia Pascal, autoarea articolului intitulat A inceput curatenia la Conservator, publicat in ziarul Studentul Roman, scria: „A tinut sa-si manifeste solidaritatea cu monarhia jefuitoare a Hohenzollernilor… Fostul mosier deposedat de (sic.) reforma agrara”.
Fiind multi ani vicepresedinte al Societatii Compozitorilor Romani, pozitie care a capatat si mai multa greutate dupa ce, in 1946, George Enescu, presedintele societatii inca de la infiintarea ei, a parasit Romania, Jora s-a impotrivit cu toata tenacitatea presiunilor exercitate de autoritati pentru a face din creatia muzicala o unealta a propagandei ideologiei comuniste, asa cum inpuneau directivele Rezolutiei din 10 februarie 1948 a C. C. al P.C. al U.R.S.S in problemele muzicii, primite de la Moscova. La intrunirea comitetului Societatii Compozitorilor din 15 mai 1948, raspunzand compozitorilor-activisti in frunte cu Mauriciu Vescan si Alfred Mendeshon, sustinatori ai ideii creerii unei „muzici democratice”, Jora a afirmat deschis: „Nu se poate impune compozitorului sa nu scrie ceea ce simte, ci ceva ce simt altii, artistul fiind om liber, care are sufletul lui, ce-i apartine”.
Drept urmare, nu au intarziat reactiile vehemente in apararea ideologizarii artei.
In revista Rampa din mai 1948, Nina Cassian, in articolul intitulat Pentru o muzica noua, scria: „Mihail Jora a deviat de la firescul maiestrit al Privelistilor Moldovenesti spre o pozitie de zgarcit subiectivism care a luat cand forme miniatural moderne ca in Joujoux pour ma dame, cand, acum in urma, forme evazioniste, fantastice. Nimeni nu poate nega talentul sau competinta lui M. Jora, nici locul pe care il ocupa in compozitia romaneasca, iar daca astazi arta sa ni-l arata departat de echilibrul sanatos al unor lucrari precedente aceasta se datoreste fara indoiala rezistentei fatise de a se apropia de ideologia progresista.”
De asemenea, Jora a uzat de pozitia pe care o avea in conducerea Societatea Compozitorilor pentru a se opune hotararii autoritatilor de a folosi exclusiv criteriile politice spre a marginaliza pe cei pe care partidul comunist ii considera „dubiosi”, cum erau Constantin Silvestri, Theodor Rogalski, Theodor Grigoriu, Emil Montia, Martian Negrea s.a., sau pe care chiar intentiona sa ii dea afara din S.C.R., Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Ionel Perlea, Marcel Mihalovici, Constantin Brailoiu, Ion Nonna Otescu s.a.
Faptul ca George Enescu a ramas presedinte al Societatii Compozitorilor Romani timp de trei ani dupa plecarea sa din tara, pana in 1949 cand a fost exclus din societate, s-a datorat, de asemenea, pozitiei ferme dar si abilitatii cu care Mihail Jora punea in discutie relatia Societatii Compozitorilor cu marele artist.
Atitudinii sale intransigente si in opozitie cu politica si imixtiunile in creatia artistica a regimului, se adauga originea sa „nesanatoasa”, motiv suficient pentru a deveni indezirabil.
Cine este Mihail Jora
Mihail Jora descindea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, iar prin casatoria cu Elena Gafencu, devenise cumnatul lui Grigore Gafencu, fost ministru de externe al Romaniei intre 1938-1939 si ministru plenipotential la Moscova intre 1940-41. Fiind stabilit in strainatate, Grigore Gafencu a fost judecat in 1947 in contumacie, impreuna cu Alexandru Kretzianu, Grigore Niculescu-Buzesti si Constantin Visoianu.
Unul din documente dosarului informativ instrumentat lui Jora, revelator pentru atitudinea sa ostila, cu nedisimulate accente de dispret, fata de regimul comunist, este o Fisa profesionala, datata 17 octombrie 1953, care poarta antetul Ministerului pentru Arta de pe langa Cosiliul de Ministrii. Este de fapt o autobiografie, cum era numita in epoca, conceputa cu scopul de a patrunde, prin intermediul numeroaselor intrebari, in viata persoanei care o completa, dar si a rudelor apropiate.
Raspunzand intrebarilor referitoare la functiile profesionale detinute, Jora nu se sfieste sa incheie enumerarea cu urmatoarea concluzie: „Am parasit – fara exceptie – aceste functiuni, de cate ori am socotit ca injonctiunile politice ale tuturor guvernelor si regimurilor, in treburile muzicale, sunt daunatoare artei pe care o servesc.”
Dar iata si alte cateva intrebari la care raspunsurile lui Jora sunt remarcabile prin concizie si ironie ascutita:
- Participari la manifestari de arta:
- Inainte de 23 August 1944 ––––”nenumarate”
- Dupa 23 August 1944 –––––”prea putine”
- Lucrari premiate ––––––– –-„nenumarate”
- Situatia politica ––––––––– –”N`am facut politica si nici nu fac”
- Daca are rude in strainatate (..) si gradul de rudenie -„Grigore Gafencu –cumnat, George Enescu – var”
- Cand si in ce imprejurari au parasit tara – „Cu pasapoarte”
- Se va (sic) indica persoanele care pot da referinte asupra dvs. – „toata tara romaneasca”
- Daca mai aveti ceva de adaugat – „E a patra autobiografie pe care o dau si sper ca nu voi mai fi deranjat de azi inainte”
Destituit din functia de director al Academiei de Muzica, dar si din cea de profesor, Jora va fi exclus si din Societatea Compozitorilor Romani, cand aceasta a fost transformata, prin hotararea Conferintei din 21-22 octombrie 1949, in Uniunea Compozitorilor din R.P.R.
Aceasta conferinta trebuia sa impuna transformarea muzicii intr-o arta cu mesaj propagandistic, dupa ce sloganurile „muzica democrata”, „muzica pentru clasa muncitoare” si multe altele de acest gen, aparute deja in limbajul discutiilor sedintelor compozitorilor, nu reusisera sa aduca pe linia dorita de partid, pe cei care aveau deja o unanima recunoastere si se bucurau de prestigiu in lumea muzicala. Tocmai pentru a arata clar care era viitorul muzicii si a impune o conducere a compozitorilor din care sa nu mai faca parte „ramasitele trecutului”, din prezidiul conferintei au facut parte Iosif Chisinevski si Leonte Rautu, reprezentand forurile superioare de partid, si Wanda Nikolski, conducerea sindicatelor. Conferinta a avut rezultatele scontate: numele Societatii Compozitorilor Romani a fost schimbat in Uniunea Compozitorilor din R.P.R., si, in functia de presedinte al nou infiintate uniuni a fost ales Matei Socor. A fost alcatuita si o comisie, care, pentru a verifica „calitatea de membru al U.C. din R.P.R.”, urma sa se ocupe de „reanscrierea si inscrierea membrilor”.
La ordinul autoritatilor, comisia a carei „responsabila” era Hilda Jerea, avand ca membrii copozitori care militau pentru ideologizarea mesajului muzicii, au reusit sa-i elimine pe Mihail Jora, George Enescu, Dinu Lipatti, Constantin Brailoiu, Ionel Perlea, Marcel Mihalovici, Stan Golestan, Tiberiu Brediceanu, fara ca proaspatul presedinte sa incerce macar sa schiteze un gest in favoarea lui Jora, Enescu si Brailoiu, care, in 1943, au intervenit printr-un memoriu Ministrului de interne, semnat si de Mihail Andricu si Emanoil Ciomac, pentru a fi eliberat din Lagarul de la Targu Jiu, unde era inchis. Mai mult, Mihail Jora a avut parte de o noua lovitura; prezentand comisiei „de triere” a uniunii o noua lucrare, Burlesca pentru orchestra, aceasta a fost respinsa si trecuta pe lista „exemplelor de decadentism”.
Desi izolat din cauza inlaturarii sale din toate institutiile in care profesa, Mihail Jora incepe sa fie din ce in ce mai urmarit de securitate. Conform documentelor dosarului sau informativ, corespondenta ii era interceptata, iar convorbirile telefonice ascultate.
Sotia sa, Elena (Lily) Jora a fost arestata in 1952 si condamnata la patru ani de inchisoare, fara a fi avut o alta vina decat cea de a fi sora lui Grigore Gafencu. In lumea care il inconjura, populata de oportunisti notorii, relatia stransa si plina de afectiune cu vechii prieteni dar si cu multi dintre fostii sai discipoli, lumineaza peisajul intunecat al vietii sale. La reuniunile gazduite de Jora, se strangeau constant un grup de apropiati, compozitori, intelectuali, unii aflati si ei in atentia securitatii.
O nota informativa din 29 mai 1952, semnata cu numele de cod „Petra”, relateaza, in afara datelor legate de ceea ce discutasera invitatii lui Jora, imaginea unei mici comunitati, in care oamenii devenisera suspiciosi si circumspecti, banuind infiltrarea in anturajul lor a unor agenti ai securitatii. Documentul dezvaluie insa si o situatie dramatica: „Petra” – reiese din contextul notei sale informative – veche cunostiinta a lui Mihail Jora si un apropiat al muzicienilor din anturajul lui, nu este banuit de nimeni ca ar putea fi agent, drept care i se relateaza diverse lucruri, pe care, cu zel, le consemneaza in nota sa catre securitate. Astfel, poeta Mariana Dumitrecu ii povesteste ca sotia dirijorului George Georgescu, insotindu-si sotul la Moscova, a relatat „ce prost si obositi arata oamenii, nemancati si prost imbracati”; compozitorul Ion Dumitrescu, ii vorbeste despre cat de marcat este Jora de arestarea sotiei sale: „au venit noaptea la 3 si au ridicat-o, – ii povesteste el agentului – a doua zi Jora a cerut o audienta la tov. Rautu care l-a primit, promitandu-i ca va cauta sa-i convinga pe cei de la Interne sa-i dea drumul.”
De altfel, si alte persoane ii relateaza agentului suferinta lui Jora legata de arestarea sotiei sale: „Astfel, discutand cu Lizet Georgescu, cantareata la Opera de Stat, aceasta a afirmat ca ‚Jora este foarte afectat de nenorocirea cu Lily, ca in fiecare noapte la 3 nu mai poate dormi si plange ca un copil’”.
Aflam din rezolutia biroului de securitate care a evaluat nota informativa ca fiind „sursa serioasa”, ca „s-a dat (sic) instructiuni informatorului sa caute sa stabileasca prin anturajele respective, impresiile artistilor care au vizitat Uniunea Sovietica”.
Intr-o alta Nota a Securitatii, datata 8 septembrie 1952, document strict secret, sunt sintetizate, intr-un text cu argumentari care frizeaza uneori ridicolul, acuzele care i se aduc lui Mihail Jora: in 1950 a purtat corespondenta cu George Enescu „pe care-l informeaza despre situatia din tara. Tot in acest an, fata de unii compozitori a afirmat ca nu va admite niciodata sa i se spuna „tovaras””. „Susnumitul este cunoscut ca element in lucrarile caruia se manifesta cosmopolitismul si influenta ideologiei burgheze, influenta pe care o exercita asupra unor compozitori si in special asupra fostilor sai elevi ca Paul Constantinescu, Ion Dumitrescu, Klepper Leon s.a. cu care intretine relatii si care il viziteaza. De asemeni, cu ocazia plenarei din februarie 1952 a fost sustinut de compozitori (sic) Ioan Dumitrescu si Klepper Leon care au afirmat ca lucrarile lui trebuie cunoscute de public fiindca vor avea succes. (…..).”
Plenara la care face referire nota, a avut loc in 4-5 februarie 1952 si avea ca scop redactarea unei „rezolutii” cu titlul „Despre dezvoltarea muzicii in R.P:R.”. Ideea elaborarii rezolutiei s-a nascuta, sub presiunea autoritatilor, in cadrul Saptamanii muzicii romanesti, care avusese loc intre 22-29 septembrie 1951. Este foarte interesant faptul ca in programul concertelor evenimentului mentionat, au fost programate, printre alte lucrari, in concertul de deschidere dirijat de Constantin Silvestri, Rapsodoa intaia de George Enescu, iar in concertul coral, dirijat de Emanuel Elenescu, o lucrare a lui Jora, ambii compozitori fiind eliminati din lista membrilor, in momentul transformarii Societatii Compozitorilor Romani in Uniunea Compozitorilor din R.P.R.. Cu toate acestea, in textul rezolutiei mentionate, Jora era aspru criticat pentru lucrarile sale care erau „lipsite de fond”, „formaliste”, „decadente” si „cosmopolite”. Taberei criticilor, formata din Hilda Jerea, Mauriciu Vescan, Alfred Mendesohn, Silviu Natra, Constantin Palade, Vasile Popovici, Diamandi Gheciu si condusa de Matei Socor, i se opunea cea in care erau Ion Dumitrescu, Leon Klepper si Mihail Andricu, care au avut curajul sa il apere pe Jora. Numele si argumentele lor au fost aflate de Securitate din informarile amanuntite ale celui sau celor care au luat parte la discutii si aveau sarcina sa faca informari, si astfel, nu pentru prima data, cei trei au ajuns sa starneasca suspiciunea vigilentei institutii care veghea sa nu exista abateri de la linia ideologiei partidului. Desi nealinierea cretiei lui Jora la noua estetica agresiv impusa a starnit discutii aprinse in cadrul Uniunii Compozitorilor, nota Securitatii concluzioneaza: „Intru cat nu s-a constatat – din verificare – ca susnumitul sa duca o actiune dusmanoasa, manifestarile sale constand in diferite discutii, propunem: – Inchiderea dosarului si clasarea lui in cadrul Problemei.”
Inchiderea dosarului nu a insemnat insa incetarea urmaririi sale de catre Securitate. Stiind acest lucru, Jora nu renunta la comportamentul lui transant, nici cand autoritatile ii permit revenirea ca profesor la Conservator, nici cand, vrand sa aplice noua politica a regimului de „apropiere” fata de marile personalitati ale vietii culturale, conducerea nou infiintatei Uniuni a Compozitorilor, aproba reprimirea sa in anul 1953.
Gesturile de apreciere nu se opresc aici: Mihail Jora obtine Premiul de Stat pe anul 1953 cu baletul Cand strugurii se coc si Sonata pentru vioara si pian, iar la 2 iulie 1955 devine membru titular al Academiei Romane. Tot in seria acestor gesturi curtenitor demonstrative, se inscrie si includerea lui Jora intr-o delegatie, din care au mai facut parte Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri, Ion Dumitrescu dar si marele sustinator al regimului, Alfred Mendelshon, care, in 1956 a facut o calatorie in Belgia si Franta, participand la comemorarea unui an de la moartea lui George Enescu. Compozitorii romani au avut prilejul sa asiste la Bruxelles la premiera Oedip-ului enescian.
Seful Directiei I a Securiatii Statului semneaza o scurta informare catre Directia a-III-a in care se spune: „Va facem cunoscut ca cu (sic) ocazia voiajului in Franta, compozitorul Jora a vizitat fugari romani stabiliti la Paris printre care: Constantin Brailoiu, Ion Dragu, Alice Manescu – verisoara lui Jora, o nepoata care este secretara la Ambasada Braziliei. De asemeni, s-a intretinut putin si cu cumnatul sau – Grigore Gafencu, acesta fiind grav bolnav. Jora a vorbit cit a vrut si despre tot ce a vrut, despre el si despre situatia din R.P.R. A aratat ca sotia sa, sora cu Gafencu a stat 4 ani la inchisoare, n-a primit viza de iesire pentru a-l insoti, din aceasta cauza. (….) A spus ca „ei, cei din R.P.R. sint resemnati” pentru ca atit el cit si altii ca el sunt in situatii privilegiate, cum nu se poate mai bine si mai privilegiati. Au lefuri foarte mari, traiesc extrem de bine si nici nu izbutesc sa cheltuiasca tot ce cistiga pentru ca in afara de mincare nu se gaseste nimic altceva de cumparat, care sa-i tenteze.”
Un document al M.A.I. – Directia 372, strict secret, datat 3 iunie 1963, propune „scoaterea materialului de la dosarul de obiectiv (problema)” privindu-l pe Mihail Jora „si clasarea lui la arhiva Serviciului „C” cu scoaterea elementului din evidenta elementelor dusmanoase”.
Motivul clasarii dosarului este decesul lui Grigore Gafencu „la Paris in anul 1957, asa dupa cum rezulta in materialul alaturat”. Materialul mentionat este un articol aparut in revista Bulletin Europeen – Tribune libre de l’europeisme – cu ocazia implinirii a 5 ani de la moartea diplomatului roman. Trebuie spus ca „fituica reactionara”, cum este numita publicatia de catre Securitate, avea ca presedinte pe Maurice Faure si presedinti de onoare, printre altii, pe Dr. Konrad Adenauer, Sir Winston Churchill, Robert Schumann.
Personalitatea lui Grigore Gafencu era omagiata in aceasta revista datorita activitatii sale, dusa in sprijinul ideii, care abia se nastea, de a se realiza o Europa unita. Moartea lui, despre care „atotstiutoarea” Securitate parea sa afle cu cinci ani intarziere, nu trecuse insa neobservata ziarului Scinteia. Oficiosul partidului comunist a publicat un articol denigrator, care a atras o replica usturatoare si plina de curaj din partea lui Jora, pe care, desigur, Scinteia nu a publicat-o.
„Am cetit cu mult interes nota (…) aparuta in ziarul Scanteia nr. 3818 din 1 februarie 1957 – va scrie Jora. Interesul izvoraste din faptul ca rareori s-au putut aduna mai multe inexactitati scrise cu atata rea credinta ca in acea nota. (…) Exista o elementara datorie de a nu improsca un mort cu noroi, chiar daca ti-a fost adversar politic. Iar cand acest adversar a fost leal, se cuvine sa-ti descoperi macar crestetul, pastrand tacerea. E regretabil ca Scanteia, organul Comitetului Central, a publicat randurile cu pricina, in contradictiile cu demersurile facute, nu de mult, de factori cu raspundere, pentru a relua raporturi normale cu omul batjocorit astazi, pe patul de moarte. Iar anonimului redactor va rog sa-i transmiteti intregul meu dispret.”
Mihail Jora a murit la 10 mai 1971, lasand in urma o creatie impresionanta, si, celor care l-au cunoscut, imaginea unui reper moral in peisajul culturii romanesti, contorsionata de normele impuse de regimul comunist. „A fi studiat cu Jora trece in ochii tuturora drept o garantie” – scria compozitorul Pascal Bentoiu.
„Mihail Jora a fost un om cu o atitudine morala si cetateneasca exemplara, model de cinste, corectitudine, generozitate, vrednicie si totala abnegatie pentru inflorirea culturii romanesti” – va lasa consemnat compozitorul Ion Dumitrescu, unul dintre discipolii sai cei mai apropiati si executorul sau testamentar. Dupa moartea sotilor Jora, Ion Dumitrescu, pe atunci presedintele Uniunii Compozitorilor, a incercat sa duca la indeplinire dorinta lui Mihail Jora, exprimata in testamentul sau, de a se constitui, cu mobilierul, tablourile, obiectele si biblioteca familiei Jora, in imobilul din str. Silvestru nr. 16, unde a locuit timp de mai bine de 40 de ani, „Casa memoriala Mihail si Elena Jora”.
Stadania lui Ion Dumitrescu a fost zadarnica; „M-am prezentat personal la tov. D.P. Am pledat, am fost refuzat categoric. Interventia n-a izbutit.”
Din pacate nu exista nici astazi, macar o placa comemorativa care sa aminteasca trecatorilor ca in casa din strada Silvestru nr. 16, a locuit compozitorul si profesorul Mihail Jora.
Note de subsol
- Mihail Jora s-a nascut la 14 august 1891 la Roman, judetul Neamt. A studiat la Conservatorul din Iasi, si apoi, in perioada 1912-1914, la Conservatorul din Leipzig, unde a studiat compozitia cu Max Reger si pianul cu Robert Techmuller. Intre 1919-1920 a studiat la Paris cu compozitorul Florent Schmitt. A fost de asemenea, licentiat in drept.
- Dosarul informativ nr.715, Arhiva C.N.S.A.S.
- La 30 decembrie 1948, Marea Adunare Nationala, fara a avea cvorumul necesar, a adoptat Legea nr. 363, prin care Romania a fost proclamata republica populara. Partidul Comunist Roman, dupa modelul sovietic, a dobandit controlul total asupra statului.
- Constantin Silvestri a fost unul dintre muzicienii pe care Jora i-a iubit si ajutat, apreciindu-i calitatile muzicale exceptionale. Intr-o scrisoare adresata dirijorului George Georgescu, din 5 martie 1940, Constantin Silvestri vorbeste cu nesfarsita recunostinta despre generozitatea lui Mihail Jora: „Acum aproape 3 ani, negativismul continuu ce ma inconjura si-a atins climaxul, zdrobindu-mi orice avant de tinerete si de viata. Dupa luni de neurastenie, n-am sovait sa autodafe-z lucrarile mele. Atunci mi-a sarit in ajutor maestrul Jora, si daca azi nu sunt inca in „lumea definitivei renuntari” i-o datorez numai lui. Umbland cu caciula in dreapta si-n stanga, mi-a cersit atatea bani, ca sa pot sta 7 sau 8 luni in sanatoriu. – Miracolul tineretii a invins. – Din nefericire reintors la Bucuresti, mijloacele mele (la un salariu de 7000, cota doctorului era 3000!) nu mi-am ingaduit urmarea tratamentului „ambulatoriu” mult timp. (…). Urmarea o stiti: soc pleural, pleurezie-lichid. Plecand iar cu farfuriuta, maestrul Jora m-a obligat sa plec iar o luna –doua (cat mi-or ajunge finantele) sprre a incerca o „refacere”. Nu stiu daca intelegeti recunostinta nemasurata ce i-o datorez d-lui Jora. Nu mi-a fost profesor sau mentor – cum cu gand usuratec il „scuza” unii – El mi-e un parinte.” In: Viorel Cosma, Dirijorul George Georgescu – marturii in contemporaneitate, Editura Muzicala, Bucuresti, 1987, pag. 137.
- Familia Jora este atestata documentar din anul 1392. In: Mihail Jora studii si documente, Ed. Muzicala a U.C.M.R., Bucuresti, 1995, vol.1, pag. 382.
- Grigore Gafencu, nu a mai revenit in Romania dupa 1944. Datorita interventiilor prin memorii adresate participantilor la Conferinta de pace de la Paris din 1946 (facute la indemnul liderului P.N.T., Iuliu Maniu), a activitatii sale in cadrul Grupului de rezistenta al romanilor din Elvetia, incepe sa fie atent urmarit de autoritatilor romane. (Sinteza S.P.I. privind miscarea de rezistenta a romanilor din strainatate). In: Romania – Viata politica in documente -1946, Arhivele Statului din Romania, Bucuresti, 1996, pag.297-307
- Raspunsurile sunt scrise de mana. Continutul numeroaselor intrebari il irita in mod evident pe Jora, scrisul sau devenind din ce in ce mai nervos si literele din ce in ce mai mari.
- Mihail Jora – Studii si documente, Ed. Muzicala, Bucuresti, 1995, pag. 451-52.
- Pascal Bentoiu, Mihail Jora, in: Mihail Jora studii si documente, Ed. Muzicala a U.C.M.R., Bucuresti, 1995, vol.1, pag.44.
(Un articol publicat de Ioana Voicu Arnautoiu in Revista 22/ 03 iunie 2005)
