Zimmermannsches Caffeehaus – detaliu gravura de Johann Georg Schreiber 1734
Marile orase ale Europei Occidentale gazduiau deja cafenele aglomerate la inceputul secolului al XVIII-lea. Sosita pe continentul nostru prin filiera otomana, cafeaua desena noi tendinte in stilul de viata al europenilor. Incepand de atunci, istoria Europei citadine nu poate fi separata de cea a cafenelelor. Noua bautura trendy, cafeaua a fost, fara doar si poate, dragoste la prima vedere pentru centrele urbane care traiau din plin vremurile culturale ale barocului tarziu.
Nu este de mirare faptul ca, foarte curand, au inceput sa se deschida pretutindeni „coffee houses”, mai intai in orasele portuare, apoi in capitale si in „cetatile” cu viata sociala infloritoare. Astfel, prima cafenea vieneza (1683) o fondeaza polonezul Kolschitzky, utilizand sacii cu boabe de cafea abandonati de turci pe campul de lupta, dupa asediul Vienei. In aceeasi epoca, mici negoturi cu cafea se lanseaza in Marsilia, Paris si in alte orase franceze. De pilda, un italian pe nume Francesco Procopio dei Coltelli deschide, in anul 1686, prima cafenea demna de orasul Paris, un spatiu unde afiseaza printre „ultimele noutati ale zilei” anuntul ca „va praji si va prepara cafea”. Cafeneaua avea apoi sa fie frecventata asiduu de scriitorii iluministi.
Caffé Florian in Venetia, Café Procope in Paris, Tomasselli in Salzburg sau Zimmermannsche Kaffeehaus (administrata de Gottfried Zimmermann) in Leipzig sunt cateva dintre locurile celebre de intalnire ale high life-ului burghez.
In 1723, anul in care Johann Sebastian Bach s-a mutat in orasul Leipzig, aceasta cafenea era cel mai ravnit loc de intalnire al protipendadei locale. In urmatorii ani (1729-1739) aici au avut loc reprezentatii (in premiera) ale unor lucrari instrumentale compuse de Bach, cel care avea sa preia rolul de dirijor al ansamblului Collegium Musicum, o orchestra studenteasca pe care cafeneaua o gazduia inca din 1720, fara a-i pretinde vreo taxa in schimb. Nici clientilor cafenelei nu li se solicita plata vreunui bilet la concert, pentru ca afacerea domnului Zimmermann prospera din vanzarile de cafea. Un alt fapt demn de retinut este acela ca femeilor le era interzis accesul in cafenele, pe atunci… Singurele exceptii erau seratele de concerte sau de teatru.
Tratand intr-o cheie satirica isteria generata de noul obicei european al consumului de cafea, Christian Friedrich Henrici (Picander), autorul libretului „Cantata cafelei” a inchipuit o scurta poveste distribuita unui numar mic de personaje: un tata, Schlendrian, fiica sa, Lieschen si un narator-tenor care articuleaza succesiunea dintre arii si recitative. Cafeaua este subiectul conflictului dintre tata si fiica, indragostita peste masura de „mai mult de trei cafele pe zi”. Ingrijorat de viitorul odraslei sale, acesta o ameninta ca nu-i va mai gasi un sot, daca nu inceteaza cu abuzul de cafea. Tanara, pare-se, foarte inteligenta (iata cum este valorizat consumul de cafea, prin asocierea cu un profil uman flatant pentru public!) ii promite tatalui sau ceea ce acesta doreste sa auda, ea pregatindu-si intre timp o strategie care ii va asigura in continuare libertatea de a se bucura de bautura ei preferata (s-a gandit la o clauza speciala in contractual prenuptial, in acest sens).
„Schweigt stille, plaudert nicht BWV 211 Cantata cafelei” este o compozitie asemanatoare unei opere comice in miniatura. Dar insusi Johann Sebastian Bach sa fi compus o astfel de creatie muzicala?
Fiind un muzician angajat de doua dintre bisericile protestante ale orasului sa scrie saptamanal o cantata sacra pentru ceremonialul religios, Bach compunea intr-o paradigma culturala pragmatica: la cerere sau in legatura cu un scop practic, imediat. In calitate de dirijor al Collegium Musicum, J.S. Bach a oferit nu mai putin de 159 de piese instrumentale, uverturi-suite si cantate laice societatii muzicale de studenti care sustinea concerte, in fiecare seara de vineri, la Cafeneaua Zimmermann!
Cu toate ca nu a compus muzica de opera, Bach era fascinat de creatia dramatica, urmarind reprezentatiile Teatrului de Opera din Dresda. Solo cantatele italiene „Amorul tradator” si „Nu stiu ce-i durerea” sunt indicii ale interesului sau pentru opera in stil Italian, iar structura „Cantatei cafelei” si atmosfera povestii sale amintesc de spectacolele de opera ale vremii, cu certitudine.
Partitura Cantata cafelei – Hermann Kretzschmar
Imagini: Cafeneaua Zimmermann din Leipzig, detaliu gravura Johann Georg Schreiber, 1734; copie partitura Cantata cafelei, Hermann Kretzschmar
