SAPTAMANA MUZICALA
Filarmonica: Din atmosfera cenusie a mocnitei stagiuni simfonice actuale, rar iluminata de cate o scanteiere, de la memorabilul ciclu Enescu incoace, s’a desfacut cu hotarire concertul condus de d. Ionel Perlea, intensificat In interes artistic de pianista franceza Yvonne Lefebure si cladit pe un program bun.
Muzician de serioasa structura, sef de orchestra sigur de mijloacele d-sale d. Perlea nu da nici odata impresia fie ca s’ar lupta din greu cu orchestra, fie ca ar executa o gimnastica eleganta, menita, succesului vizual. Miscarile d-sale sunt simple, energice, precise si dictate direct de scopuri bine definite de calauzire a executiei.
Toate aceste miscari decurg la d-sa lesnicios si firesc, cu dexteritatea normala pe care o aduce practicei muzicale de orice fel adevarata vocatie. Partitiunea, pe care memoria rara a d-lui Perlea o isgoneste de pe pupitru, nu-si mai poate astfel interpune mappa masiva dirijorului si orchestrei.
Fara a constitui o conditie obligatorie unei conduceri muzicale superioare, dirijatul din memorie ramane, in masura in care isvoraste cu adevarat din cunoasterea adanca a partitiunei si din identificarea cu opera, un privilegiu artistic incontestabil si care poate contribui sa faca o executie mai vie, mai spontana, mai unitara, sub atentia exclusiva a dirijorului.
Interpretarile d-lui Perlea au fost nesovaelnice si convingator constituite. O suita de Haendel in prima auditie, cat si in linii generale, concertul de Ravel si primele doua miscari din cel de Mozart, s’au infruptat in special din aporturile dirijorului.
Proportiile arhitectonice, desfasurarea solemna a retoricei ample si impodobitoare a lui Haendel, belsugul sonor si ritmic al concertului de Ravel si desavarsirea fermecatoare astilului mozartian au aparut, de sigur, intr’o larga masura, ultimele doua stralucind prin avantata colaborare a d-rei Yvonne Lef ebure, pianisa franceza de invapaiat temperament si splendida scoala tehnica.
D-sa a desemnat cu verva rafinata si superioara velocitate primul concert si cu o iscusinta tehnica, o inteligenta ritmica si un elan admirabile concertul de Ravel, juvaer de imaginatie creatoare, maestrire a sunetelor si de sensibilitate ascutita si originala.
„Alborada del gracioso” si „Bolero”-ul de Ravel, nu si-au putut divulga in aceeasi masura, prima, seductia unei feerii picturale iar ultimul amanuntimile uimitoare ale treptatelor lui amplificari, orchestra tradand oarecare lipsa de dispozitie si pe alocuri vadita antipatie pentru diapazon.
(Cronica muzicala 12 martie 1938)