Iubitorii de muzica ai lumii intregi omagiaza in acest an (1991) pe Wolfgang Amadeus Mozart (Salzburg, 27 ianuarie 1756-Viena, 5 decembrie 1791) la bicentenarul intrarii sale in nemurire. Este o bucurie si o datorie de constiinta a artistilor romani sa foloseasca acest an comemorativ pentru a-si spori daruirea in a oferi publicului, la cel mai bun nivel interpretativ, cat mai multe din cele aproape 700 de lucrari din toate genurile create de Mozart. De altfel, fiecare institutie muzicala are un program propriu si deosebit de bogat in aceasta privinta.
Un exemplu stralucit ni 1-a oferit Orchestra Simfonica a Filarmonicii „George Enescu”, dirijorul Mircea Cristescu precum si marele artist roman Ion Voicu, prilej cu care si-a sarbatorit 50 de ani de activitate interpretativa, daruindu-ne o noua versiune a Concertului pentru vioara si orchestra nr. 3 in sol major KV 216 de W.A. Mozart. Se poate spune pe drept cuvant si cu justificata mandrie, ca o patrime din acest bicentenar a fost marcat si de contributiile de exceptie ale violonistului Ion Voicu la promovarea in tara si in strainatate a creatiei mozartiene.
In deschiderea concertului, sub bagheta lui Mircea Cristescu, Orchestra filarmonica a interpretat Simfonia nr. 25 in sol minor de acelasi compozitor.
Dand masura intreaga a potentialului sau interpretativ, a energiei creatoare de care dispune si la cea de-a 50-a sa stagiune concertistica, Ion Voicu a cantat in a doua parte a programului Concertul pentru vioara si orchestra in sol minor de Max Bruch.
Cu jumatate de veac in urma, cronicarii muzicali se intreceau in aprecieri superlative la adresa tanarului artist de atunci. A urmat urcusul inalt al treptelor maiestriei; turnee in peste 40 de tari de pe aproape toate continentele; concerte in toate centrele importante ale tarii. In tot acest rastimp, publicul si criticii muzicali au fost cuceriti de arta lui Ion Voicu. Presa internationala a consemnat, nu odata, aprecieri ca: „Interpretarea sa nu mai lasa nimic de dorit” sau „E1 poseda magia in degete si in arcusul sau”. Dar, mai presus de harul divin cu care 1-a inzestrat natura, marele secret al perenitatii inaltului nivel artistic ce caracterizeaza arta interpretativa a marelui nostru violonist, a fost munca titanica, perseverenta sa uriasa in a-si desavarsi, apoi de a-si pastra maiestria, conditia de virtuoz al viorii. Asa se face ce Ion Voicu se numara printre primii cativa mari violonisti ai lumii veacului al XX-lea.
Cantandu-i „Multi ani traiasca” la finele concertului de la Atheneu, Orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” ii adresa o sincera urare, ii prezenta un omagiu. Dar exprima in acelasi timp inalta sa pretuire pentru o viata exemplara inchinata muzicii, culturii poporului roman.
(Constantin Potanga in „Gazeta de Bucuresti” nr. 38 din 28 ianuarie 1991)
