Pe 8 si 9 septembrie Festivalul International George Enescu a fost gazda a doua concerte sustinute de unul dintre cele mai prestigioase ansambluri simfonice ale lumii: London Symphony Orchestra.
Deja un nume familiar melomanilor care urmaresc Festivalul Enescu, London Symphony Orchestra l-a avut la pupitrul sau in cele doua aparitii de la Bucuresti pe Ion Marin. Discipol al lui Constantin Bugeanu, Ion Marin este astazi unul dintre cei mai apreciati si respectati dirijori romani la nivel international, fiind invitat sa conduca unele dintre cele mai importante orchestre din lume si sa colaboreze cu teatre lirice de prima marime.
In prima seara, pe 8 septembrie, Ion Marin a inceput programul cu Suita a II-a pentru orchestra de George Enescu, o pagina muzicala cu linii melodice ample si caracteristice stilului compozitorului roman. Conceputa in tipare formale specifice epocii Barocului, Suita a II-a realizeaza o veritabila simbioza intre caracteristicile respectivei perioade si anumite elemente folclorice romanesti introduse de Enescu mai ales in structura melodica si armonica. Tocmai aceasta simbioza marturisita chiar si de autor inaintea primei auditii a Suitei a II-a, a fost punctata inspirat si in spiritul partiturii de Ion Marin, care a subliniat deopotriva uvertura din debut, construita pe tiparul unei fugi bachiene, dar si caracterul mai degraba apropiat de doina romaneasca a ariei din sectiunea a 5-a a suitei. De asemenea, Ion Marin a imprimat ultimei secvente a lucrarii un interesant caaracter dansant specific romanesc cu nuante impresioniste incheind astfel o versiune plina de energie, moderna si personala a unei lucrari enesciene ce confirma stilul aparte si gandirea componistica originala a marelui compozitor roman.
Concertul pentru pian de E. Grieg l-a adus in fata publicului pe Lars Vogt, muzician de varf al generatiei sale si sarbatorit al respectivei zile. Dupa un debut poate putin cam neconvingator fata de alte versiuni cunoscute melomanilor, Lars Vogt a realizat o varianta a celebrului Concert de Grieg in care se pot retine executia clara si precisa, tehnica de inalt nivel, rafinamentul si sensibilitatea momentelor lente si forta expresiva a celor de virtuozitate.
A doua parte a concertului din 8 septembrie a stat sub semnul muzicii lui Stravinski din baletul Pasarea de foc, transfigurata in suita pentru orchestra finalizata in 1919. Partitura complexa, tipica din punct de vedere al scriiturii pentru Stravinski, suita din Pasarea de foc solicita dirijorului o varietate de sugestii gestuale, diversitate imaginativa in tratarea anumitor tablouri sonore si o deosebita forta expresiva in stapanirea unui discurs muzical foarte amplu.
Toate acestea au fost atinse in versiunea prezentata pe scena Salii Mari a Palatului de Ion Marin, care a stiut, prin inteligenta artistica si o implicare impresionanta in firul narativ al povestii baletului stravinskian, sa surprinda coloritul special al unei muzicii mai degraba dominate de fervoarea ritmica decat de melodicitate. Cu un deosebit rafinament, Ion Marin a stiut sa marcheze si contrastul oferit de secventa lui Kascei in cadrul partiturii stravinskiene, ce introduce un moment in care poeticul, picturalul si linile melodice de tip impresionist intrerupe frenezia ritmului si tumultul sonor.
Alaturi de acuratetea desavarsita a prestigioasei London Symphony Orchestra, arta dirijorala a lui Ion Marin si superba muzica lui Igor Stravinski au constituit ingredientele unui succes deosebit subliniat si de aplauzele entuziaste ale publicului. Desi imediat dupa concert au existat si opinii defavorabile destul de aspre in exprimare, se poate spune totusi ca primul concert al orchestrei britanice se inscrie pe lista momentelor de varf ale actualei editii alaturi, fireste, de exceptionala seara oferita de Berliner Philharmoniker.
