Datorita eforturilor unor muzicieni ca Zeno Vrancea si Kozma Géza, Guvernul Romaniei hotaraste infiintarea institutiei filarmonice din Targu Mures, in 1950. De sase decenii, filarmonica se mandreste cu trei colective artistice: orchestra simfonică, corul mixt şi cvartetul de coarde.
Spatiul multietnic si multicultural din Targu Mures atrage muzicieni mari, ca Pablo Casals, George Enescu, Bartók Béla, dirijori ca George Georgescu, Alfred Alessandrescu, Mircea Basarab, Lawrence Foster, Vačlav Smetaček, si multi solisti prestigiosi, ca Kocsis Zoltán, Helmuth Platner, Valentin Gheorghiu, Ion Voicu, Radu Lupu, Nicolae Herlea.
Un rol important in evolutia orchestrei il au dirijorii permanenti – Kozma Géza, Remus Georgescu, Szalman Lóránt şi apoi Cristian Mandeal.
Locul in care se desfasoara activitatea concertistica a filarmonicii este Palatul Culturii (construit intre 1911 – 1913), avand doua sali de concerte – cea mare, pentru concertele simfonice si cea mica, pentru recitaluri.