Apreciata pentru versatilitatea expresiei muzicii sale, Felicia Donceanu este una dintre cele mai importante prezente feminine in peisajul componistic romanesc demonstrand o stapanire deplina a tehnicilor de creatie moderne, pe care le pune insa in slujba unei semantici ce depaseste de multe ori sfera esteticii muzicii contemporane. Nascuta pe 28 ianuarie 1931 la Bacau, Felicia Donceanu a studiat la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, fiind absolventa a sectiei de compozitie la clasa profesorului Mihail Jora, exponent de prim rang al generatiei post-enesciene in muzica romaneasca. În cadrul creatiei sale, Felicia Donceanu a scris în majoritatea genurilor muzicale, de la cel cameral la cel simfonic si vocal-simfonic, catalogul lucrarilor semnate de compozitoare cuprinzand inclusiv partituri scrise pentru scena si pentru teatru instrumental. Avand o anumita preferinta pentru genul coral, Felica Donceanu s-a remarcat prin muzica plină de culoare și ritm, rafinată, ce pendulează cu grație între registrul dramatic și cel liric, între meditația poetică și umor, cu remarcabilă efervescență creatoare. Felicia Donceanu a fost recompensata pentru opusurile create de-a lungul vremii cu premii importante precum Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, în mai multe rînduri, Premiul Academiei Romane sau Mentiunea speciala la Concursul International de Compozitie de la Mannheim. Dincolo de activitatea componistica, Felicia Donceanu a avut si o importanta activitate publicistica, si de autor de texte pentru propriile lucrari corale si de scenarii pentru radio si spectacole muzical-coregrafice. Nu in ultimul rand, compozitoarea romana este si autoare unor apreciate ilustratii ale mai multor carti pentru copii. https://www.youtube.com/watch?v=Uku5FCrZgwQ https://www.youtube.com/watch?v=3uTavkbE1No
Catalogul Societatii Muzicale – compozitori