Muzician complet, Daniel Petru Morariu este unul dintre acei artisti ai baghetei care si-au legat mare parte din activitate de un singur ansamblu muzical pe care l-au condus si de un anumit centru muzical, aici fiind vorba de Iasi.
Nascut in 1951 la Resita, Doru Petru Morariu a absolvit Liceul de Muzica Ion Vidu din Timisoara, pentru ca mai apoi sa-si desavarseasca pregatirea in cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, sub indrumarea unor eminent dascali.
Revenit in orasul natal, Doru Petru Morariu desfasoara o intensa activitate didactica si artistica, in aceasta ultima calitate remarcandu-se prin aparitiile la pupitrul Corului “Miorita” pe care chiar el l-a infiintat. In acest sens, sunt de mentionat premiile nationale si internationale obtinute cu formatia mai sus amintita, colaborarile cu Filarmonica George Enescu si Filarmonica Banatul, numarul important de inregistrari, etc.
Dupa 1990, Doru Petru Morariu, care a mai condus corul de copii Primavera si Corul Palatului Pionierilor, a inceput o apreciata activitate la pupitrul Corului Gavriil Musicescu al Filarmonicii Moldova din Iasi. Impreuna cu acest ansamblu vocal, pe care il pastoreste si astazi, dirijorul resitean a sustinut peste concerte à cappella şi vocal-simfonice atat in tara cat si in strainatate.
Fondator si al corului de copii Angeli al Studioului Radio Iasi, Doru Petru Morariu are si o intersanta activitate componistica, remarcandu-se prin lucrarile scrise pentru cor sau vocal-simfonice, izvorate din preocuparea continua pentru ansamblul vocal si tehnicile specifice acestuia.