A fost o dată o zi. o zi care nu purta niciun nume
al vreunei zile cunoscute. era goală de semnificaţii ziua aceea.
cineva a vrut să îmbrace ziua să-i dea semnificaţii. să le arate
celorlalţi că nu e lasată vreo zi fără semnificaţii. să le arate celorlalţi
că aceasta este ziua lui. o zi goală de vedeai prin ea alte zile. şi au venit
pe la ziua goală strângătorii de zile fără semnificaţii. acolo unde orele nu se dau
nici înapoi nici înainte şi se opresc orele încurcate. se aşteaptă cu toată
seriozitatea să treacă timpul. să treacă timpul. şi au îngrămădit în ziua goală
tot felul de acareturi . numai să umple ziua să fie o zi plină plină de semnificaţii.
să-şi spună pe ascuns . azi am avut o zi plină am uitat o zi de moarte.
au aşteptat ei cât au aşteptat nici ei strângătorii de zile nu mai ştiau cât au aşteptat
să treacă timpul.şi au încercat ei să ţină timpul pe loc să-l prindă să le aparţină.
şi încercau în zadar să ţină timpul pe loc. bătrâna mai bătrână ca moartea
le-a spus. nu veţi avea niciodată timp să ţineţi timpul pe loc.
O cocoaşă avea un om. fiecare ştia de fiecare. şi au văzut că erau împarțiți acolo unde nu trebuia să fie împărțiți şi au văzut că erau înmulțiți acolo unde nu trebuia să fie înmulțiți în apropiere şi depărtare se căutau. la niciunul nu le ajungea căutarea. şi vorbeau fără saț unul despre altul de la sclav la sclav de la stăpân la stăpân. niciunul nu reuşea să fie mai mic. erau față în fața şi spate în spate şi nu se vedeau.
şi a văzut omul că e cald şi bine în cocoaşă.
şi a văzut cocoaşa cum i-au crescut cele de trebuință omului.
Şi s-a întins cât era de mic
de ajunsese la propria cuprindere.
şi s-a micşorat cât era de mare
de ajunsese la propria necuprindere. tot ce era de la el era viu
şi grăitor. şi tot ce nu era de la el prin el
trecea. şi bucurii şi spaime îşi făceau loc
aproape tot aproape nimic îl numiseră.
au spus că mai sunt părți până la aproapele
ultim. tot şi nimic sunt una. au încercat
să-l crească mai mult decât creşterea. să-l
micşoreze mai mult decât micşorarea. şi în
toate limbile pământului l-au numit. sălaşul
bucuriilor şi spaimelor să-i spună. aparținerea
în neaparținere. cuibul morții veşnice cuibul vieții veşnice i-au zis şi trecător i-au zis
vremelnic şi jertfelnic i-au zis. să închidă cercul cu pornirea de la ei putere. şi nu i-au găsit leac
pentru lipsurile ce le avea. aproape tot aproape
nimic perfectul.
S-au apucat două femei să facă un poem.
ca ÅŸi cum ar face dragoste. aÅŸa lucrau ele
la dragoste. cu multă delicatețe lucrau la
dragoste din zori şi până în seară. să facă dragoste la altceva nu se pricepeau. fiecare
după măsura ei. una că vrea o dragoste mai spre cer de ziuă. alta că vrea o dragoste
de noapte mai de întuneric. şi fiecare se folosea pe rând de poemul acela ca şi cum
ar face dragoste ca ÅŸi cum l-ar iubi.
mult se mai minunau de frumusețea şi de vastitatea lui.
că se dusese vestea. toată lumea cea scriitoricească trecea pe la poem şi se minuna.
ce poem domne’ ÅŸi ce minunat. toÈ›i voiau
să-l atingă şi să-l asculte de inimă. era viu
poemul acela aşa ca o dragoste . şi le părea
rău şi erau invidioşi că nu l-au făcut ei.
Era frica de moarte.
ÅŸi toate
ce erau ale ei erau. nimeni
nu scăpa de ea. şi plantele
negre ale sălaşului de jos
şi neprețuitele plante ale
celorlalte neştiute sălaşuri
nu aveau scăpare.
frica de moarte împărățea
cu putință şi nevisare. toate
ÅŸi cele aproximative ÅŸi absolute
erau. în jugul acesteia ce era viu
ce era dăruit morții se chiverniseau
datorită ei.
şi toate încercau să scape şi iubirea
încerca să scape de frica de moarte
ÅŸi nimic nu ducea la epuizarea acesteia.
sfinți au vrut sfinți s-au făcut. smerirea de tot
au vrut smeriți de tot au ajuns. artişti au vrut
artişti au ajuns. legea fără de legilor.
s-ar fi pierdut
rostul iubirii
S-a apucat unul să-şi fabrice trup de unul singur.
aÅŸa de unul singur
peste cartierul drumul taberei. ÅŸi cum lucra el ca paznic de noapte
să se împlinească trupul tocmai ce venise o boală a sufletului. se zice că boala
nu vine niciodată singură. vine însoţită şi de suflet. bă zice boala: noi nu vrem să
fim altfel în noi şi în afara noastră. de parcă ne-am fi ales am avea ceva.
că dacă n-ai de-o boală perfectă pentru un suflet perfect degeaba ne lungeşti
peste cartierul drumul taberei.
să-ţi zic. tu îţi fabrici trupul pe dinafară
că-ţi văd toţi sufletul şi boala sufletului ţi-o văd bă. cum se rostogoleşte sufletul acesta şi ţi-l pun la încercări aşa pur şi simplu. şi se răceşte se răceşte trupul când se vede sufletul.
te văd ăştia un bolnav că-ţi rămâne sufletul în urma trupului
cu tot cu boală cu tot cu boală bă. şi-ţi zic lăsaţi-l în pace s-a lungit pe
dinăuntru are el ceva. şi paznicul de noapte s-a ghemuit de tot în burta
cartierului nu mai era loc. şi s-a pus aşa pe un soare. şi morţii de trei zile erau calzi
se plângeau morţii de căldură.
s-a ridicat unul viu să ducă soarele la locul lui că de ţinea la morţi viul acela şi-a pus el umărul să depărteze soarele şi morţii tot se plângeau. e prea depărtat. e cât o stea. s-a întunecat. şi viul a tras de soare puţin mai aproape de pământ că se fac toate cu lumină bună.
a studiat cerul a calculat unghiurile soarelui şi l-a scăpat pe pământ.
că ziceai e unul şi acelaşi cu numele nimeni. nimeni căra geamuri pentru
uşi şi ferestre le căra pe spate şi curioşii se întrebau cine e acesta pe care nu-l vedem.
de câte ori se auzea un strigăt la ferestre şi uşi se ascundeau că a venit nimeni să le ceară plată pentru geamurile prin care au privit. şi se fereau de nimeni
acolo unde ferestrele ÅŸi uÅŸile caselor erau puse.
numai în casele de roşu nimeni era poftit în casele de roşu.
l-au pus pe masă şi l-au deschis. să scoată toate lucrurile.
toate lucrurile nefolositoare.
au început de la inimă că toate au un început de la inimă.
inima nu voia să se lase scoasă din piept. au pus securea pe inimă şi securea s-a îmblânzit.
au folosit laserul că e la modă. de punctul acela luminos
nu s-au putut folosi de punctul acela luminos.
zic omul acesta nu vrea să-şi lase inima în afara lui.
să se ducă pe inima lui vrea. au chemat îmblânzitoarea de iepuri.
să-i ofere inima lui îmblânzitoarei de iepuri. şi s-a trezit paznicul de noapte.
şi îi era frică.
Şi încet încet au dat de capătul
luminii.
şi au văzut că sursa
este începutul capătul luminii.
revenirea la înfățişare.
se minunau de puterea ÅŸi dragostea
celor doi frați orbi. de apropierea
distanțată a lor. şi mare minune
cum îşi schimbau forma şi continutul
în lucruri şi viață. şi câtă vedere
aveau cei doi frați orbi. erau doi
frați pentru că văzuseră cu mintea
lor doi frați angelici ținându-se de mâini.
uitaseră de întuneric. negau întunericul
pâna la uitarea afirmației de lumină si alungau frații vitregi despărțindu-le până şi asemănarea
cu lumina. se căutau şi nu se găseau şi mare
le era distanța în apropiere a fraților cu o
mulțime de ochi îmbrâncindu-se care năşteau vederea pură.
Şi s-a spus că fiecare înger avea conştiință
proprie.
numai cei care au ales
binele bine sau cei care au ales răul rău aveau conştiința celor alese la comun.
un înger nu
a ales. nici pentru cele decăzute
nici pentru cele înălțate. nu a ales
era alegerea lui. se întâmpla rar
ca un înger să aleagă în lumea
celor care nu au încotro.
primul om de fapt era Lucifer. în lumea
celor care nu au încotro .primul
exercițiu de voință proprie.
îngerul nealegerii unde nici cele bune
nici cele rele nu erau ale voinței sale
a zis să ia chip de muritor. cărnurile vagi
în cărnuri vii. un om ca toți oamenii care vor
urma în
lumea imediatului. şi nu tânjea nici spre
înalt mult mai înalt şi nici spre jos mult
mai jos. i-au zis Adam ÅŸi nu era Adam.
Era atât de frumoasă de la depărtare.
cu toții alergam către ea.
să o privim de aproape măcar. o privire
un zâmbet şi ce n-am fi dat pentru atingerea ei.
aşa alergam armăsari şi iepe alergam. de-am
prinde făptura frumoasă. de foc parcă spuneau
muribunzii la dreapta la stânga de drum.
şi mai puțin frumoasă ni se părea apropierea
de spatele ei ÅŸi mersul nostru zburdalnic.
atât de aproape şi părul albit de la cefele ei
o frică de moarte ne apuca atingerea. şi nu ascultam
muribunzii la dreapta la stânga de drum
ce urâtâ făptură şi cât de frumoasă. către
noi muribunzii atingerea ei. ajungerea noastră.
Acolo unde femeile sunt
mereu femei şi bărbații
sunt mereu bărbați. se spunea
că o mai mare minunea mai mare
ca minunea se afla. un bărbat nu
se simțea în largul lui bărbat.
o fi blestem spuneau babele babe.
din zgârciul nasului din adâncul
obrazului o fi. din moşi strămoşi
de la blesteme o fi.
şi încercau pe rând să-l facă să-i treacă.
se putea lua şi mulți bărbați bărbați
puteau fi bărbați femeie. şi mai rău
multe femei femei puteau fi femei
bărbați femei. aşa câteodată în largul lor
