Istanbul
În oraşul de pe Bosfor
m-am rătăcit mulţi,
foarte mulţi ani.
Am trăit mai întâi
printre visători şi golani,
mai apoi am muncit cu simbrie.
Am avut şi zile mai bune,
cu narghilea şi sarailie.
De multe ori zăcând pe covor,
aşteptam să zboare cu mine
în coloana de praf auriu,
venită la aceeaşi oră
prin ferestruica din luminator
şi să mă ducă la tine.
Uneori auzeam sunet de strune,
îmbătătoare miresme de şerbet,
mă ameţeau când sufeream de foame.
Aciuiat pe lângă un derviş profet,
cutreieram noaptea pe străzi,
iar ziua dormeam în strigăte
de muezini şi de plozi.
În bazarul de mirodenii,
în luciul fântânilor,
în petale de trandafir şi arome de prune,
te găseam fără să te caut anume.
Sângele rodiei îmi încălzea iarna din suflet,
tu erai lanţul înşelător din strâmtoare,
sfărâmând corăbiile duşmane ca pe cojile nucii,
când ucigaşul lui scrâşnet răzbate din mare,
erai vântul venit de la nord să împietrească
orice urmă de slăbiciune lumească.
În sunet de tamburine, zăngănitoare brăţări
la caravanserai aruncă praf în ochii neînvăţaţi
ademenind novicii cu unduitoare mişcări.
În lucirea ochilor negri văd mustangi doar o clipă,
visând la tine adorm iar pe covor,
din somnul meu un nou basm se-nfiripă
în oraşul de pe Bosfor.
Pictor
Printre portrete de tinere doamne
penelul lui rătăcea urmărit de fantasme,
încremenind uneori în gerul cumplit,
alteori diafan alergând cu aromele verii
purtat de degetele pianistului lunecând pe clape
în simfonia pregătirii culorii,
jucându-se pătimaş ca arcuşul viorii,
cu sideful din perlă, cu şuviţa de păr,
cu un zâmbet sau o grimasă.
Acum toate acestea zac părăsite pe masă.
Nu mai pătrunde profunzimea figurii,
de când se luptă să-ntruchipeze un înger.
Albastrul de cobalt şi alb dinadins pregătit
s-au fanat, adânci crăpături s-au ivit
în catifeaua şi luciul texturii.
Se simte neînsemnat şi stingher,
nu-i află chipul nicicum,
îi scapă din mâini ca o dâră de fum,
îl simte aproape privind după umărul lui,
dar când se-ntoarce spre el, doar oglinda din cui
reflectă un chip omenesc obosit şi-un petec de cer
şi totuşi a fost aici, l-a privit…
Dezamăgit îşi bea grogul de seară,
aşteptându-l din nou să-i apară.
Nostalgie
La cafenea rog vara să mai stea
Şi mă visez în secolul trecut
Cu birjele stropind volane fine,
Cu rochii, catifele şi botine…
În rânejtul de sticlă şi beton,
Mă refugiez tăcut în lumea mea,
Cu tainice unghere de bonton,
Visând cum la măsuţa ei sculptată
Îşi bea bunica ceaiul altădată.
Mă uit după vreo doamnă diafană,
Dar moda asta nouă mă-ngrozeşte
În ceaşca mea de brand dar grosolană
Cafeaua mea amară se răceşte.
Smerenie
În veşminte de călugăriţă
Făţărnicia intră prin târguri.
Cu şiretlicuri de ştrengăriţă
Colindă chipuri şi schimbă gânduri.
Devastează oraşul şi râde,
Înălţând rugăciuni mincinoase.
Cu vorbe blânde şi planuri hâde,
Zâmbeşte strâmb şi intră prin case.
Înnegreşte de rele cetatea,
Bântuind pe coclauri nebună.
Lăudând peste tot strâmbătatea,
Mincinoşii îi cântă în strună.
Contratimp
Turnul vechi cu ceas stricat
Priveghea cu îndârjire
În orașul estompat
De amurg și amorțire.
Și-n orașul estompat,
Ca o stampă învechită,
Inutil și sacadat
Bătea ora lui greșită.
Inutil și sacadat
Timpul meu vrea să te-ajungă.
Sunt un turn cu ceas stricat
Și secunda ta m-alungă.
Bizantină
Noaptea asta iar s-au urcat în rădvane
în blănuri de samur, tolăniți apatici
bulucite năluci la vânat de codane,
la lumina lunii boierii tomnatici.
Se ivesc holograme de turle străvechi
înfrunzește piatra coloanelor albe,
strălucind în veşminte din cufere vechi,
trec umbre de doamne și domnițe perechi,
le dăruiește luna tuturor salbe.
Oraşul fantasmă se îmbracă-n argint,
undeva negrăit de frumos un colind
uitat ferecat în biserici dărâmate
strânge la piept noua și vechea cetate.
La conac
Imensă lună lustruieşe in noapte
coaja castanelor coapte,
au trecut îngeri cu vântul rece de nord,
întorc o filă de carte, privind printre gene,
mă feresc de privirea bătrânului lord
zâmbind sardonic din tabloul bunicii.
Îi simt cuta dintre sprâncene
zicându-mi „pe-aci ţi-e drumul!” Bucuros că mă vede odată pe an,
tolănit motanul toarce alene. Gânduri negre vin cu duiumul,
cu ceai le gonesc şi cu alte delicii,
la foc jucăuş de buştean,
savurez dulceaţa şi şerbetul de fragi
dănţuind cu umbrele dragi.
Se deschid ceruri o clipă,
din lumânări mai rămâne doar scrumul,
le-au luminat străbunilor calea,
sub veghea lor nou vis plăpând se-nfiripă,
sufletul verii pleacă odată cu fumul.
Casa din pădure
Vino aici,
în casa mea,
unde ierburi de leac
stau la uscat,
să uiți de nebunia lumii,
să bei un ceai,
din tei auriu,
să-ţi hrănești inspirația
cu rubinul măceșului
şi cu iarba fiarei.
Vino aici,
în amalgam de miresme
şi-n aburi de lavandă
să-ţi alungi oboseala,
să fugi de dragostea
cu aripă neagră.
cu busuioc gonesc letargia,
chemând vioiciunea cu mentă.
Ne va vorbi
salvia în somn,
dormind cu ea aproape,
ca filozoful din vechime
ne vom visa viitorul.
Stropindu-ne fruntea
cu apă de trandafiri
vom urca în luntrea visului,
eliberaţi şi de umbra noastră,
vom chema uitarea.
Nu te lăsa amăgit
de capcane deşarte,
grăbeste-te să ajungi
la casa mea din desişul pădurii,
unde vom fugi împreună
de moarte.
Viziune
Uneori îngeri căzuți
plutesc la un metru deasupra noastră
din răsputeri încercând
să ne atingă umbra pierduți.
Captivi între cer și pământ.
înlănțuiți în rutină,
anahoreți de gheață
traversăm bulevarde robotic,
ignoranți păcătoși fără vină
navigând pe o mare de ceață,
conectați la reclame haotic
indiferenți ne ciocnim
unii de alții uimiți,
înciudați, încruntați
agitați, nervoși și grăbiți,
dar niciodată nu ne vorbim.
Tentaculară plantă carnivoră,
exotică corolă își deschide orașul
înghițind inocenți cu nesaț,
năuciți îngerii tac și privesc,
cum pe toți ne prinde în laț
o telurică foame de gol.
Mănânc, dorm și plec să muncesc
respectând un strict protocol,
umbra mea de mult rătăcește
între humă și duh sfâșiată,
viața aici cu timp se plătește.
Nu vreau să am un înger olog,
așa că în seara asta te rog,
pleacă la cer, sau coboară odată.
Călătorul
În oraşul acesta casele au pălării,
în cea mov cu flori verzi
stau două surori nurlii,
în casa cu borurile de pai
locuiesc un bătrân şi un crai,
la numărul patru cu joben
e jurnalistul acela monden,
iar la 8, cu trandafiri şi dantele
se proţăpesc la baclon două gemene rele,
la cea cu voaletă stilată şi catifea
o doamnă se ascunde după perdea.
Mai e o căsuţă albă cu bonetă cuminte,
de unde vine mereu miros de plăcinte.
Caut şi eu o cameră cu chirie,
dar şi în acest cartier mărginaş
toate casele au pălării,
mai simple, mai mici, mai mari, mai zurlii,
nici una nu mi se potriveşte şi mie.
Am căutat în zadar, mă las păbugaş,
aşa că iar va trebui să plec în lume hoinar.
