De-a lungul carierei a obtinut premii si distinctii precum “Prix Benois de la Danse” sau “Prix de Lausanne”, premiul pentru cea mai buna dansatoare de la “Dance for You Magazine”, premiul “Taglioni-European Ballet”, premiul criticilor germani de dans, premiul “Benois De la Dance“, evoluand pe scene din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Romania, Ucraina, Japonia, Germania si colaborand cu companii precum baletul “Kirov”, Opera din Paris, Baletul “Bolsoi”, “Teatrul American de Balet”, Opera de stat de la Viena, Baletul de Stat Maghiar, Baletul National Roman, Teatrul de Balet din Africa de Sud, Baletul National din Cuba, Teatrul “Colon”, Baletul din Hamburg, Baletul “La Scala”, etc.
Alina Cojocaru s-a nascut la Bucuresti si a facut initial gimnastica, mai tarziu descoperind si baletul. A obtinut o bursa de studiu la scoala de balet de la Kiev unde a ramas pana cand, la varsta de 15 ani a obtinut o alta bursa de studiu, de data aceasta la scoala regala de balet de la Londra. Dupa ce a absolvit i s-a oferit sansa de a se alatura corpului de balet de la Londra insa a ales sa se reintoarca la Kiev, devenind balerina principala a baletului ucrainean unde a ramas pentru 1 an. In 1999 s-a alaturat baletului regal de la Londra, unde a evoluat devenind balerina principala in 2001.