Foarte tanara Alexandra Bobeico este deja un nume care atrage atentia, fiind o violonista cu reale calitati si cu posibilitati importante de a-si construi o cariera de inalt nivel, chiar in lumea muzicala internationala.
Nascuta in 1996, Alexandra Bobeico a inceput studiul viorii de la varsta de sapte ani cu profesoara Mihaela Tomescu, peste doar trei ani facandu-si debutul ca solista alaturi de Orchestra Filarmonicii din Galati.
Absolventa a Colegiului National de Muzica George Enescu, Alexandra Bobeico s-a pregatit pana acum cu profesorii Tamara Caftanat, Stefan Gheorghiu, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Remus Azoitei, Galina Bunovski, Patricia Kopacinskaia, Pierre Amoyal si Alexander Sitkoveski, urmand ca din toamna acestui an sa urmeze cursurile prestigioasei universitati Mozarteum din Salzburg.
Acumularile continue obtinute prin lucrul cu dascalii mai inainte amintiti si talentul exceptional au propulsat-o pe Alexandra Bobeico in atentia lumii muzicale, tanara violonista remarcandu-se si in cadrul unor concursuri nationale si internationale importante precum Concursul International Remember Enescu, Concursul International Gianluca Campocchiaro de la Pedara (Italia), Concursul Nationala Modest Iftinchi si mai ales Concursul International Concertino de la Praga, unde a fost a fost primul reprezentant al tarii noastre clasat pe primul loc dupa 30 de ani.
Cu activitate concertistica intensa deja in care abordeaza deopotriva lucrarile solo, concertistice si camerale, Alexandra Bobeico a pornit pe drumul marii afirmari, prefigurandu-se ca o reprezentanta de prim-plan a scolii violonistice romanesti in anii urmatori.