Foarte multa lume stie ca Albert Einstein a formulat (1905) Teoria relativitatii. In articolul “Despre electrodinamica corpurilor in miscare”, Einstein generalizeaza principiul relativitatii (invariantei) elaborat de Galileo Galilei, prezentand o teorie “restransa” a relativitatii (sau “Teoria relativitatii restranse”*).
* Formula de echivalenta a masei si energiei, E= mc2 , unde “c” este viteza luminii in vid.
In urma cu exact o suta de ani, celebrul fizician isi face publica Teoria relativitatii generale (in “Fundamentele Generale ale Teoriei Relativităţii”), in care se foloseste de formule matematice din geometria diferentiala si a tensorilor pentru descrierea gravitatiei. Asadar relativitatea generala este o teorie geometrica, bazata pe postulatul “curbarii” spatiului datorita prezentei de masa si energie, cu influenta asupra traiectoriei altor obiecte – inclusiv a luminii! In timp ce relativitatea restransa are aplicatii doar in sistemele inertiale, relativitatea generalizata expusa ca teorie in 1916 aplica principiul relativitatii (E = mc2) oricarui sistem referential. (Relativitatea restransa nu tinea cont de “gravitatie”). Mai mult, Albert Einstein sustine ca timpul si spatiul nu pot exista in absenta materiei.
Muzicologul Shinichi Suzuki dezvaluie intr-o carte publicata in anul 1969 ca Albert Einstein i-ar fi povestit ca descoperirea teoriei relativitatii se datoreaza unei perceptii muzicale. Iar in “Notele autobiografice – Einstein” publicate de Paul Schilpp putem citi: “Niels Bohr’s work on the structure of the atom … is the highest form of musicality in the realm of thought” – si asta se intampla in contextul polemicii Bohr –Einstein in legatura cu principiul de nedeterminare (“principiul incertitudinii “) ce ar rezulta din caracterul probabilistic al descrierilor matematice din mecanica cuantica.
De-a lungul vietii, in cateva interviuri Einstein a vorbit jurnalistilor despre “pasiunea sa pentru muzica” (“o relatie mai profunda decat dragostea”), despre gandirea sa imaginativa si intuitiva muzicala (“I often think in music!”) si despre dorinta sa din copilarie de a deveni un violonist de prestigiu. In fotografii de arhiva il putem acum vedea pe fizicianul Albert Einstein, acest landmark incontestabil in stiintele secolului al douazecilea, cantand nu doar la vioara, ci si la pian. Cu toate ca renumiti profesori de vioara “critica” stilul personal einsteinian de a sustine vioara, contemporanii sai – cei care au avut privilegiul sa ii asculte live concertele – s-au declarat uimiti si entuziasmati de arta interpretativa a “geniului fizician”. Este evident ca de-acum nu mai poate fi subestimat impactul stimulilor psihici pe care “vioara” lui Einstein (Lina*) l-a avut asupra conturarii unei paradigme revolutionare nu doar in fizica.
*Dupa numele mamei sale, pianista Pauline Einstein, cea care i-a daruit prima vioara, la varsta de 5 ani, vazand in el un copil genial, atunci cand toata lumea din jur il etichetase deja ca “retardat”!
Importanta tonalitatii intr-o structura muzicala, arta contrapunctica a lui Johann Sebastian Bach (sau metafora arhitecturala a catedralei vizibila in texturarea sofisticata a unei compozitii precum “fuga”), frumusetea/simplitatea expresiei in note putine a unei sonate mozartiene – toata aceasta informatie senzitiva il acompaniaza continuu pe Albert Einstein in munca sa de cercetare, mai bine spus de “gandire multidimensionala”.
Posesor al unui Premiu Nobel pentru Fizica (primit in 1921 nu pentru Teoria relativitatii, ci pentru “serviciul oferit Fizicii teoretice, in special pentru descoperirea legii efectului fotoelectric”), autorul celei mai mari realizari a unei minti umane din intreaga istorie a stiintei, “personalitatea secolului (XX)” – potrivit “The Time”, fizicianul care a devenit primul megastar mediatic din domeniul stiintelor exacte, unul dintre reperele umane “cool” pentru generatiile X si Y… Albert Einstein, “geniul” care se hranea din muzica. In special din muzica lui Mozart.
