Se intampla in anii ’ 80. Tanarul licentiat in filosofie si pianist, Itay Talgam alege sa participe la o scoala de vara sustinuta de Leonard Bernstein, in Fontainebleau (Franta). La Scoala de Muzica din Fontainebleau s-au perindat profesori ilustri: Maurice Ravel, Henri Dutilleux, Marcel Dupré, Sviatoslav Richter, Arthur Rubinstein, Mstislav Rostropovitch – pentru a aminti doar cateva dintre marile nume. Leonard Bernstein descopera in Itay Talgam un dirijor “pur sange” si il invita in 1987 sa repete cu prestigioasa ‘Orchestre de Paris’. Asa a inceput povestea unui dirijor preocupat de paradigma orchestrei ca model de organizare umana superioara. A fost primul dirijor din Israel invitat al Orchestrei Filarmonice din St. Petersburg si Director artistic al Operei din Leipzig!
Dar el insusi prefera sa se numeasca nu dirijor de orchestre, ci “dirijor de oameni”! Pentru ca in tot acest timp a tinut conferinte in care dezvolta subiectul sau preferat: dirijorul in fata orchestrei ca simbol iconic pentru leadership – cum sa conduci fara sa te folosesti de cuvinte!
In cartea sa “The Ignorant Maestro” esentializeaza toate ideile transmise timp de doua decenii unor manageri si lideri din organizatii precum Google, Intel si multe alte nume din “Fortune 100 companies”. Talgam exploreaza nuante ale leadershipului analizand sase stiluri distincte ale unor dirijori celebri: Riccardo Muti, Arturo Toscanini, Richard Strauss, Herbert von Karajan, Carlos Kleiber si Leonard Bernstein. Fiecarui model de conducere ii ataseaza o sintagma puternica, memorabila. Pe rand, acestea sunt:
Stilul “The Godfather”, al lui Arturo Toscanini: Dirijorul, cu “D”. Un dictator al sunetelor, iubit si temut deopotriva. Ii trateaza pe membrii orchestrei ca pe niste copii, uneori patronizing, dar si protectiv ca un parinte bun.
Stilul “Guru” – Herbert von Karajan, muzicianul care dirija cu ochii inchisi. Intotdeauna in centrul atentiei, asteptandu-se ca solistii orchestrei sa-i ghiceasca intentiile si dorintele. Secretul unui asemenea magister este o munca asidua cu orchestra, un numar mare de repetitii. Si o doza foarte bine controlata de tacere misterioasa, care provoaca un nivel crescut al atentiei pe care membrii orchestrei si-o acorda reciproc.
Stilul “Comandant, 100 % in control” al lui Riccardo Muti. (iar Nagano ii calca pe urme!) Nu neaparat mai autoritar in raport cu celelalte stiluri de conducere, insa mai putin flexibil in comunicarea mesajelor. Muti este genul dirijorului care are zero incredere in capacitatea de auto-organizare a membrilor orchestrei. (In timp, organizatiile au tendinta sa respinga un astfel de lider.)
Stilul “Ca la carte!” – traditionalul Richard Strauss. Cu acest dirijor se canta “profi”, dar fara pasiune. Interpretii au o partitura si un dirijor. Dirijorul prevaleaza. Executia partiturii nu permite interpretari.
Stilul “Leadership Dance” al dirijorului Carlos Kleiber, care utilizeaza la intreaga capacitate the body language. Este stilul de conducere orientat pe procesul in sine, membrii echipelor sunt incurajati sa se implice creativ. Niveluri inalte de autonomie individuala genereaza procente mari de adaptabilitate. Si reactii rapide la schimbare.
Stilul “In Search of Meaning” sau “To search for deeper meaning” il caracterizeaza pe Leonard Bernstein. Se centreaza pe ideea de parteneriat si de dialog continuu.
Itay Talgam, in actiune intr-o conferinta TED.com:
Simfonia a noua, de Mahler; dirijor Itay Talgam:
