Datorita unui imbroglio legislativ referitor la drepturile de autor ale compozitorilor europeni, “Bolero”-ul lui Maurice Ravel va intra in asa-numitul juridic “domeniu public” doar in data de 20 aprilie 2016! Pana atunci aceasta lucrare muzicala genereaza in mod obstinat sume anuale impresionante, din drepturi de autor si drepturi conexe (o aproximare facuta la sfarsitul anilor ’90, in publicatia “The Guardian”, indica un “profit” colectat de peste 40 milioane de lire sterline, pana la acea data). Dar unde sunt banii lui Maurice Ravel? Povestea banilor produsi de “Bolero” este poate una dintre cele mai captivante istorii ale drepturilor de autor dintotdeauna, cuprinzand tot soiul de ingrediente si ratacind uneori labirintic cursul unor episoade in care o Ariadna moderna pare sa fi incurcat itele prin anturaje manipulative, masinatiuni machiavelice si intamplari la limita neverosimilului.
Dupa o tentativa esuata de a orchestra “Iberia” lui Isaac Albeniz, Maurice Ravel isi pastreaza interesul pentru dansurile traditionale andaluze si compune in 1928 “Bolero”-ul, pentru Ida Rubinstein, o balerina maiestuoasa a epocii. “Un veritabil imn al dorintei”, “o exaltare a erotismului”, o piesa interpretata de cel putin patru ori in fiecare ora a zilei, undeva, in intreaga lume! Intr-un ostinato cu 169 de repetari, masurile cele doua melodii mega-celebre ale “Bolero”-ului par sa fi fost scrise in casuta Belvedere, situata in apropierea Parisului, la Montfort-l’Amaury, nu departe de padurea Rambouillet, unul dintre locurile preferate de compozitor pentru plimbarile sale. Intr-un interviu Maurice Ravel spunea: “En 1928, sur la demande de Madame Rubinstein, j’ai compose un bolero pour orchestre. C’est une danse d’un mouvement tres modere et constamment uniforme, tant par la melodie que par l’harmonie et le rythme, ce dernier marque sans cesse par le tambour. Le seul element de diversite y est apporte par le crescendo orchestral.” (trad: In anul 1928, la cererea Doamnei Rubinstein am compus un bolero pentru orchestra. Este un dans cu o miscare foarte moderata si in mod constant uniforma, atat prin melodie cat si prin armonie si ritm, acesta din urma fiind continuu marcat de tambur. Singurul element de diversitate e adus aici de crescendo-ul orchestral.)
Spre marea surprindere a lui Ravel, piesa cunoaste imediat un succes urias, fiind luata apoi si drept model absolut de orchestratie. In cartea lui Marnat, “Maurice Ravel” putem descoperi o declaratie aproape socanta a compozitorului, referitoare la aceasta lucrare: “Mon chef-d’oeuvre? Le Bolero, voyons! Malheureusement, il est vide de musique!” Ceea ce multora le pare o muzica invaluitoare, compozitorului insusi ii suna,de fapt, lipsit de muzica!
La doua decenii dupa moartea lui Ravel, o anumita doamna Jeanne Taverne si sotul ei, Alexandre devin “legatari universali” ai lui Edouard Ravel, fratele compozitorului si singurul sau mostenitor. In 1964, 36 de milioane de franci provenind din drepturile de autor ale “Bolero”-ului ii revin unicului legatar testamentar in viata, Alexandre Taverne, fost sofer al lui Edouard Ravel! Este momentul in care Jean-Jacques Lemoine, fost director juridic al SACEM (Societe des Auteurs, Compositeurs et Editeurs de Musique)devine avocatul lui A. Taverne. Apoi… nu-se-stie-exact-cum (de), in 1971, Taverne cedeaza jumatate din drepturile mostenite unui off-shore numit “Artists Rights International Management Agency”, cu sediul in Gibraltar. Incepand de atunci, sume cuprinse intre 2 si 40 de milioane de euro anual, degajate de drepturile de autor ale creatiilor lui Ravel intra in conturile acestei societati, ARIMA Ltd.!
Pana in anul 1993, “Bolero”-ul a stat pe locul intai in clasamentul mondial al cifrelor provenind din drepturile de autor muzicale.
Despre “Bolero”-ul ravelian se mai spune ca ar fi cel mai cunoscut ostinato. “Ostinato” (it. “incapatanat”) = un motiv sau o fraza care se repeta constant; modelul ritmic poate fi al unei parti dintr-o melodie sau al unei melodii complete.
Nota: “Domeniul public” contine lucrari ale caror drepturi de proprietate intelectuala au expirat. In Europa crearea pieselor muzicale nu a avut de la bun inceput o importanta mai mare decat interpretarea acestora. Astfel protectia “patrimoniala” (financiara) a compozitiilor nu a primit o atentie adecvata decat in ultimele decenii. “Drepturile morale” asupra operei persista si dupa expirarea perioadelor stipulate in reglementarile europene cu privire la drepturile de autor si conexe.