Pe 7 mai, la Ateneul Român, va avea loc cea de-a cincea ediție a Hope Concert, gală organizată de Fundația Hope and Homes for Children în sprijinul copiilor vulnerabili din România. Și ediția din acest an reunește artiști importanți, aducând pe scena Ateneului muzica clasică, pop și rock. Loredana, Andra, mezzosoprana Roxana Constantinescu, Adrian Despot, liderul formației Vița de Vie, și renumitul Cor Național de „Cameră Madrigal–Marin Constantin” participă pentru prima dată la Hope Concert. Actorul Marius Manole, pianistul Andrei Licareț și Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu se află și ei pe afișul evenimentului. Concertul va fi prezentat de Amalia Enache, jurnalist PRO TV, alături de Dragoș Bucurenci, activist civic.
Ediția a cincea a Hope Concert este una a premierelor: Loredana și Andra vor cânta pentru prima dată pe scena Ateneului Român, alături de Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu. Ele vor interpreta piese proprii, reorchestrate special pentru ansamblul de violoncele. Mezzosoprana Roxana Constantinescu, artistă cu o remarcabilă carieră internațională, vine în România special pentru acest eveniment, după ce a adunat aplauze pe scene internaționale, precum teatrul liric „La Fenice” din Veneția, operele din Roma, Zurich, Toulouse, Berlin sau Tokyo.
Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie, se alătură și el în premieră Hope Concert pentru a contribui la îndeplinirea visului Hope and Homes for Children, acela de a oferi o casă și o familie fiecărui copil. Lista este completată de actorul Marius Manole, care a primit recent titlul de Ambasador Hope and Homes for Children, pianistul Andrei Licareț, prezent la toate edițiile Hope Concert și de Corul Național de „Cameră Madrigal – Marin Constantin”. Compozitorii Cătălin Crețu și Dor Niculescu au reorchestrat piesele muzicale din program într-o manieră inedită, adaptată pentru orchestra de violoncele. Gala va cuprinde și numeroase proiecte artistice relizate chiar de beneficiarii programelor Hope and Homes for Children, care sunt de fiecare dată implicați în eveniment.
La eveniment și-au anunțat participarea prințesa Marina Sturdza, președinte onorific al Hope and Homes for Children, ambasadori, reprezentanți ai numeroase companii, vedete și alte personalități, care au ales să își arate astfel sprijinul pentru programele desfășurate de fundație și pentru copiii din aceste programe.
Declarații de presă:
„Ca fiică de învățătoare și ca mamă, știu cât de important e orice ajutor care vine către copii în perioada de formare. E o onoare pentru mine să mă alătur anul acesta campaniei Hope and Homes for Children, iar muzica mea sa aducă, prin Hope Concert, beneficii directe unor copii care au nevoie de sprijinul nostru.”– Loredana.
„Am crescut într-o familie modestă, cu patru copii, în care împărţeam şi hainele, şi jucăriile, şi asta m-a ajutat să înţeleg mai târziu cât de important este să trăieşti într-o casă în care să simţi dragostea necondiţionată a celor din jur şi cum asta îţi dă putere să fii aşa cum îţi doreşti. Părinţii mei au făcut numeroase sacrificii că eu să devin artista de astăzi şi cred că fiecare copil merită această şansă.”– Andra.
„Anul acesta ajungem la 45.000 de copii ale căror vieți le-am schimbat în ultimii 19 ani. Suntem pe cale de a inaugura casa de tip familial cu numărul 100. Avem în jurul nostru tineri adulți, cu destinul în mâinile lor, pe care i-am adus aici, croindu-le un cu totul alt drum decât cel care le era pregătit. Le mulțumesc mult partenerilor noștri și celor care ne sprijină an de an, cu ajutorul lor salvăm vieți și mii de copii își recâștigă copilăria.” – Ștefan Dărăbuș, director regional pentru Europa Centrală și de Sud în cadrul Hope and Homes for Children.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Filarmonicii „George Enescu” și al Quartz Media Production.
Susținător principal al evenimentului: Kaufland România
Sponsori: UPC Romania, EximBank
Parteneri strategici: BRD Groupe Société Générale și ARVAL BNP Paribas Group
Partener media principal: PRO TV
Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical
Eveniment susținut de: Burda Romania, FIVE’S, Gitana, Aqua Carpatica, Oveit, Antalis
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Cațavencii, Parents, Nine O’Clock, Cariere, HotNews.ro, CSR Media, News.ro, Profit.ro, Dela0.ro, Qbebe, Ziare.com, Business 24, Shape
Pentru mai multe informații:
Anamaria Bogdan, Hope and Homes for Children România, tel. 0799 830 651, email ana@hhc.ro
Despre Hope and Homes for Children România
Hope and Homes for Children România (HHC România) activează în țara noastră din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 53 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de HHC România, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile HHC România şi ale partenerilor săi, 4.985 copii au fost scoși din instituții, iar alți 912 urmează să părăsească instituțiile în curs de închidere.
În același timp, organizaţia activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 25.787 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 862 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.812 copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 843 în regim de urgență şi 8.125 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children România.
Până în acest moment, 40.280 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2022 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la http://www.hhc.ro/.